Proiectul Legii darii in plata a fost votat in Senat in unanimitate, insa forma finala va fi decisa de catre deputati. Votul in plen ar putea avea loc saptamana viitoare.

”Avem pregatit un scenariu in care 20% dintre cei cu credite ipotecare ar putea sa predea garantia ca sa scape de datorie, daca Legea darii in plata va fi aplicata in forma actuala", a afirmat Parvu, pentru News.ro.

Banca are un portofoliu de credite imobiliare, ipotecare si de nevoi personale cu ipoteca de circa 285 de milioane de euro. Piraeus Bank a pregatit deja masuri pentru cazul in care Legea darii in plata intra in vigoare.

"Noi mentinem avansul la 15%, il vom creste daca se voteaza legea”, a spus Parvu. Potrivit bancherilor, proiectul de lege a inceput deja sa produca efecte asupra bancilor.

"In primul trimestru din 2016 avem o cerere mai mare de credite ipotecare, unii clienti s-au speriat ca va creste avansul dupa votarea Legii darii in plata", a precizat directorul Piraeus Bank.

Banca a facut obiectul unor negocieri privind o posibila vanzare, potrivit informatiilor din piata. La sfarsitul anului trecut, fondul de investitii JC Flowers a fost interesat de o preluare la pachet a Piraeus Bank Romania si a Bancii Carpatica, insa nicio tranzactie nu a fost incheiata.

Citeste si:

Directorul general al Piraeus Bank Romania sustine ca, in prezent, nu exista informatii despre o posibila preluare, dar a dat cateva indicii privind valoarea bancii.

”Net book value (valoarea contabila neta – n.r.) a Piraeus Bank Romania este de 170 milioane de euro. De la aceasta suma ar trebui sa porneasca evaluarea bancii”, a spus Parvu. 2015 a insemnat un an dificil pentru Piraeus Bank Romania, afectata de criza din Grecia. Insa reprezentantii bancii spun ca Piraeus Bank si-a imbunatatit mai multi indicatori cheie.

Astfel, rata creditelor neperformante (NPL) a scazut de la 25% pana la 4,3%, la finalul anului trecut, solvabilitatea a avansat cu 5 puncte procentuale, pana la 17,3%, iar lichiditatea imediata a inregistrat un salt de la 42% in 2014 pana la 54% anul trecut.

Banca a mostenit un portofoliu important de credite neperformante dupa preluarea unei alte subsidiare a unei banci elene, ATE Bank. ”Rata NPL in portofoliul preluat de la ATE a fost mult peste 25%, generand pierderi de 150 milioane de euro pentru banca in 2013, 2014 si 2015", a afirmat Parvu.

Piraeus s-a debarasat de creditele neperformante prin vanzarea catre firmele de recuperare de creante. "In 2015, a fost scoasa din bilant o mare parte a creditelor neperformante, in special pe cele fara garantii imobiliare, iar vanzarea creditelor scoase in afara bilantului s-a realizat cu un discount de 93,5%”, a mai spus directorul Piraeus Bank.

In 2012, pe fondul accentuarii crizei in sistemul bancar grecesc, Piraeus Bank din Grecia a decis achizitionarea ATE Bank Grecia. Procesul de integrare s-a realizat in Romania la finalul lui 2013. Anul trecut, Piraeus Bank Romania a inregistrat pierderi de 42,7 milioane euro si anticipeaza noi pierderi in acest an.

Sursa foto: Pixabay