Aproape jumatate dintre romani (47%) au contractat credite sau carduri de credit, iar una din zece persoane isi da mai mult de jumatate din veniturile lunare pentru plata ratelor aferente acestora, potrivit studiului “Educatie financiara” realizat de GfK Romania in luna mai, la solicitarea Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.022 de respondenti, prin interviu telefonic in perioada 25 aprilie - 3 mai. Astfel, 10% dintre respondenti cheltuiesc cu ratele pentru credite si/sau carduri de credit intre 51% si 100% din veniturile lunare pe care le incaseaza, potrivit datelor cercetarii, prezentate de ARB intr-o conferinta de presa, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la infiintarea organizatiei bancare, potrivit News.ro.

Peste o treime (37%) dintre romani au un grad de indatorare sub 50%, respectiv platesc la banci rate care insumeaza mai putin de jumatate din venituri. Populatia vrea sa fie mai bine informata de angajatii bancilor cu privire la termeni precum diversificarea riscului (67%), dobanda anuala efectiva - DAE (60%), capitalizarea dobanzii (59%), obligatiuni (58%) sau rambursare anticipata si grad de indatorare (57% fiecare).

Totodata, se simt insuficient informati despre scoring, actiuni, indicatorii Robor / Euribor, ipoteca de rang 1, ordin de plata sau codebitor. Peste jumatate dintre participantii la studiu (59%) ar vrea sa li se explice cum ar trebui sa atraga un credit astfel incat sa aiba siguranta ca nu risca sa le creeze probleme financiare.

Acestia vor sa mai stie cu pot face dovada platii atunci cand achita facturile de utilitati la bancomat sau online (52%), cum sa ramburseze banii cheltuiti sau retrasi de pe cardul de credit (51%), cum sa se asigure de securitatea platilor pe internet (49%) sau cum sa achite cu cardul in magazine (39%). Studiul mai arata ca increderea romanilor in banci a crescut fata de editia anterioara a studiului, din anul 2011, de la 33% la 40%.

Bancile sunt urmate in topul increderii privind institutiile financiare de companiile de asigurari (29%), fonduri de pensii private (26%), fonduri de investitii (22%), institutii financiare non-bancare (19%) si piata de capital (16%). Pentru a le creste increderea in banci, un sfert dintre romani spun ca acestea ar trebui sa ofere dobanzi mai bune, iar 18% considera ca este necesara comunicarea, informarea si educatia populatiei.

Alti factori importanti care determina cresterea nivelului de incredere sunt corectitudinea, seriozitatea si respectarea conditiilor contractuale (17%), transparenta si informatiile clare (14%), siguranta si stabilitatea financiara (5%), imbunatatirea conditiilor de contractare (5%), intelegerea clientilor si deschiderea catre acestia (5%), dar si un personal bancar amiabil si bine pregatit (1%).

Sursa foto: Africa Studio/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri