Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2002, APULUM - acuza Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) ca dezinformeaza, atunci cand spune ca prima medie RCA pentru transportatori a crescut cu 52,7%, la un nivel de 3.000 lei, desi companiile de transport rutier spun ca platesc pe un RCA 20.000 lei, triplu fata de anul trecut.

Potrivit unui comunicat ASF recent, prima medie RCA pentru transportatori ar fi crescut in mai cu 6,1% si a scazut in iunie cu 4,3%, dar cresterea medie iunie 2016 / iunie 2015 este de 52,7%, in marja plafonului de 50% convenit cu transportatorii prin Protocolul din decembrie 2015.

"Inca de anul trecut, cand asociatiile transportatorilor rutieri au prezentat ASF exemple clare in care se arata ca tarifele RCA au crescut intre 150% si 300%, ASF le-a ignorat cu bunastiinta gasind intotdeauna motive ca sa nu fie de acord cu acestea. Acum, ASF publica o ciorba de date, in care ia in calcul toate tipurile de vehicule, de la autoutilitare de pana la 3,5 tone la autocamioane de peste 16 tone pana la vehicule de transport persoane cu pana la 18 locuri sau autocare cu peste 40 de locuri, oferind opiniei publice o medie aritmetica care nu are nimic de a face cu realitatea", mai spun transportatorii COTAR si UNTRR.

Pe de alta parte, ASF arata ca prima medie RCA pentru grupa transportatorilor de persoane marcheaza doua luni consecutive de scadere. In iunie ar fi fost incheiate 2.218 polite pe aceasta grupa de vehicule, in crestere cu peste 40% fata de vanzarile din aprilie si mai, potrivit autoritatii. Astfel, prima medie pentru mijloacele de transport de persoane s-a situat in iunie la 3.458 de lei, fiind cu 14,24% mai mare decat un iunie 2015.

Defalcat, a avut loc o scadere de peste 10% a primei medii RCA pentru mijloacele de transport de persoane cu pana la 18 locuri in iunie 2016 fata de iunie 2015. Pentru segmentul cu 18-40 de locuri, prima medie RCA a crescut in ultimul an cu 11,16%.

ASF: Piata RCA a ramas incordata

ASF admite ca "piata RCA a ramas mai incordata pe categoria autoutilitare / autocamioane", unde prima medie aferenta politelor pe douasprezece luni a scazut in luna iunie cu 2,4% fata de mai, dupa ce in luna mai urcase cu 8% fata de aprilie. Comparativ cu luna iunie 2015, prima medie pentru aceasta categorie de vehicule a inregistrat o crestere de 61,55%, situandu-se la 3.016 lei. Pentru segmentul cuprins intre 7,5 si 16 tone, prima medie RCA a fost in luna iunie de 2.207 lei, cu 11,85% mai mare decat in iunie 2015, in timp ce in cazul autoutilitarelor cu masa de pana la 3,5 tone cresterea anuala a primei medii a fost de 15,4%.

La nivelul ambelor categorii de vehicule incluse in monitorizarea ASF (autoutilitare / autocamioane si mijloace de transport de persoane), pe toate clasele de bonus-malus, cresterea medie a primelor RCA in perioada iunie 2015 - iunie 2016 a fost de 52,73%, situandu-se in marja plafonului de 50% stabilit prin Protocolul incheiat de ASF cu transportatorii in decembrie 2015. In luna iunie 2016, prima medie pe cele doua categorii a scazut cu 4,3% fata de mai, inregistrand o corectie dupa cresterea de 6,1% inregistrata in mai fata de aprilie.

Analizand numai evolutia tarifelor RCA pentru vehiculele incadrate in clasa de bonus B0, raportarile asiguratorilor arata pentru luna iunie 2016 o crestere de 49,74% fata de iunie 2015 pentru categoria autoutilitare/autocamioane, respectiv de 46,9% pentru categoria mijloacelor de transport de persoane. La nivelul ambelor categorii, rezulta o crestere medie anuala de 46%, care se incadreaza in plafonul de 50% stabilit prin Protocolul din decembrie 2015, a mai spus ASF.

Sursa foto: Prasit Rodphan / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri