Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea reduce in ultimele luni ale anului rezervele minime obligatorii in valuta, iar aceasta masura ar putea fi corelata cu o emisiune de obligatiuni in euro a statului pe piata interna, potrivit economistilor ING Bank Romania. O reducere a rezervelor minime obligatorii tinute de banci la BNR ar putea aduce acestora aproape 550 milioane euro, intrucat BNR va pastra cel mai probabil ritmul de la precedentele decizii de acest fel si va taia rezervele de la 12% in prezent la 10%.

Rezervele minime obligatorii sunt constituite din banii bancilor la BNR. Banca Nationala a Romaniei plateste acestora o dobanda redusa. Rezervele minime la valuta constituite in prezent, de 3,25 miliarde de euro, reprezinta 12% din soldul creditelor in valuta acordate de banci.

"Fata de lunile anterioare, de aceasta data guvernatorul nici macar nu a mai vazut posibila o reducere a rezervelor minime obligatorii (RMO) la lei, subliniind surplusul de lichiditate din piata monetara (ne asteptam ca aceasta situatie sa persiste pana cand BNR va decide sa-si schimbe abordarea anul urmator). Totusi, guvernatorul Mugur Isarescu a afirmat ca reducerea rezervelor minime obligatorii la valuta este posibila in viitor, dar ca o astfel de decizie <<nu este dupa colt>>. Ne asteptam ca aceasta decizie sa fie luata mai tarziu in 2016, posibil in legatura cu o emisiune a Ministerului Finantelor pe piata interna de obligatiuni denominata in euro”, se arata intr-un raport al ING Bank Romania.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa la inceputul saptamanii, ca banca nu poate, in conditiile actuale, sa reduca rezervele minime obligatorii in lei, dar are un spatiu mai mare in ceea ce le priveste pe cele in valuta.

Functiile principale ale mecanismului rezervelor minime obligatorii constituite in lei sunt cea de control monetar (aflata in stransa corelatie cu cea de gestionare a lichiditatii de catre BNR) si cea de stabilizare a ratelor dobanzilor de pe piata monetara interbancara. Rolul major al rezervelor minime obligatorii in valuta este acela de a tempera expansiunea creditului in valuta.

"Nu putem, in conditiile actuale, sa mai reducem rezervele in lei. Le putem reduce pe cele in valuta, intr-adevar. Si asta in functie de situatia rezervelor internationale ale Romaniei. (...) Aici (rezervele minime obligatorii in valuta, n.r.) exista ceva camp, dar in orice caz, nu imediat dupa colt. Intr-o anumita perspectiva si in functie de mai multi indicatori", a spus Mugur Isarescu.

BNR pierde bani tinand valuta bancilor

BNR plateste o dobanda foarte redusa la cele 3,65 miliarde euro pe care le are de la banci. In luna iunie, dobanda s-a situat la 0,6% pe an, ceea ce ar insemna o suma de 195 milioane euro.

Chiar daca BNR plateste bancilor o dobanda foarte mica, mult mai mica decat acestea ar lua de la stat sau daca ar putea folosi banii pentru creditare, banca centrala pierde bani, intrucat la randul ei trebuie sa evite plasarea banilor in instrumente financiare mai riscante, dar care ar aduce castiguri mai mari. De exemplu, BNR cumpara din fondurile rezervelor minime obligatorii in valuta titluri de stat ale unor tari foarte sigure, cum este Germania. Problema este ca la obligatiuni cu anumite maturitati ale statului german randamentul este negativ, ceea ce presupune ca BNR plateste bani pentru “privilegiul” de a finanta Germania.

Reducerea rezervelor minime obligatorii la valuta a mai fost corelata si in trecut cu iesiri ale Ministerului Finantelor dupa valuta in piata interna. BNR si Ministerul Finantelor au procedat similar si in trecut, cel mai recent la inceputul anului. BNR a redus rata RMO la valuta de la 14% la 12% in ianuarie, iar in februarie statul a imprumutat de pe piata locala 500 milioane euro. Statul a mai luat si in martie 275 milioane euro tot din piata locala.

Sursa foto: Sursa Foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri