Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a incasat anul trecut de la banca centrala venituri de aproape 15.000 de euro pe luna, suma primita de acesta reprezentand mai mult de 90% din cat primeste guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Veniturile lunare includ salariu, indemnizatie de participare la sedintele Consiliului de Administratie, dar si alte beneficii, cum ar fi prima de vacanta.

Bogdan Olteanu a fost arestat preventiv, acuzat ca a luat un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vintu pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunarii. Membrii Consiliului de Administratie sunt propusi de partidele parlamentare si numiti sau revocati doar de catre Parlament. Bogdan Olteanu a fost numit ca viceguvernator al BNR la propunerea PNL, partid printre ai carui lideri s-a si numarat anterior. Olteanu si-a dat demisia din Consiliul de Administratie al BNR dupa ce a fost retinut. Faptele de care este acuzat Olteanu au fost savarsite inainte de numirea acestuia la BNR. Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis, joi, contestatia lui Bogdan Olteanu la arestarea preventiva si a dispus, definitiv, inlocuirea acestei masuri cu arestul la domiciliu, incepand de joi.

BNR a publicat joi, 1 septembrie, informatii despre castigurile conducerii BNR, dupa ce la inceputul lunii guvernatorul Mugur Isarescu si-a facut public salariul si indemnizatia de participare la sedintele Consiliului de Administratie.

BNR nu a publicat date despre veniturile lui Bogdan Olteanu, intrucat nu mai face parte din conducerea bancii centrale, insa acesta se afla pe grila de salarizare la acelasi nivel cu viceguvernatorul Liviu Voinea. Reprezentanti ai BNR au confirmat pentru wall-street.ro ca Bogdan Olteanu a incasat anul trecut de la banca centrala o suma de bani similara cu cea primita de Liviu Voinea, o eventuala diferenta fiind foarte redusa, de ordinul zecilor de lei.

Astfel, Bogdan Olteanu a primit lunar un salariu de 37.700 lei si o indemnizatie de membru al Consiliului de Administratie, tot lunara, in valoare de 17.100 lei.

Bogdan Olteanu a incasat si alte drepturi banesti de la BNR

Toti angajatii BNR primesc insa, in functie de rezultatul bancii (daca face profit sau nu in anul respectiv, precum si in functie de nivelul profitului), pana la 1 salariu net lunar pe an ca participare la profitul BNR. Banca centrala vireaza la stat 80% din profit, iar cel mult 2% din castig este utilizat pentru recompensarea angajatilor in limita maxima a 1 salariu lunar pentru anul respectiv. Restul de profit este folosit de BNR in alte scopuri, cum ar fi acoperirea eventualelor pierderi din anii anteriori sau suplimentarea rezervelor.

De asemenea, angajatilor BNR li se acorda si prima de vacanta care se ridica la 1 salariu net lunar pe an, dar si alte drepturi banesti.

In total, Bogdan Olteanu a primit anul trecut de la BNR cele 12 salarii nete lunare, 12 indemnizatii lunare de participare la Consiliul de Administratie, precum si 3,6 salarii nete lunare, reprezentand participare la profitul BNR, prima de vacanta si alte drepturi banesti.

In total, fostul viceguvernator a incasat pentru anul 2015 suma 794.300 lei (178.500 euro), ceea ce ar reprezenta lunar un castig de circa 66.200 lei (14.900 euro).

Guvernatorul Mugur Isarescu a anuntat la inceputul lunii august ca incaseaza de la BNR, ca salariu si indemnizatie de participare la sedintele Consiliului de Administratie (pe care il si conduce), suma de aproximativ 13.600 de euro pe luna.

Potrivit datelor facute publice de BNR joi, castigurile totale ale guvernatorului pentru anul trecut, incluzand si cele 3,6 salarii pentru participare la profit, prima de vancanta si altele, s-au ridicat la peste 16.000 de euro pe luna, cu aproximativ 1.500 de euro peste cat a primit Bogdan Olteanu.

(sumele in euro au fost caculate la cursul zilei)

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri