Raportul face o radiografie a pietei asiguratorilor RCA in ultimii ani, cand au avut loc transformari dramatice, asadar, "pana in anul 2012 piata asigurarilor din Romania, in special piata RCa, a fost o piata nesustinuta si necontrolata", potrivit raportului, conform News.ro.

"Strategia de la momentul respectiv de dezvoltare prin politici agresive de pret s-a demonstrat a fi in fapt doar o iluzie, piata asigurarilor RCA acumuland pierderi, iar consecinta a fost ca unii din cei mai mari jucatori din piata (Astra si Carpatica) au ajuns in situatia de faliment, alte companii inregistrand o situatie critica. Toate companiile de asigurari cu cota importanta pe piata RCA care nu au avut sustinere financiara din partea actionarilor au intampinat dificultati majore (ex. Euroins, City lnsurance)", arata raportul.

Ulterior, piata RCA a intrat intr-o perioada de transformari, impusa si de reglementarile mai stricte de solvabilitate impuse la nivel european, inclusiv in Romania. Astfel, de la 1 ianuarie 2016, a intrat in vigoare in Romania legea care transpune directiva eurpeana Solvency II, care a ridicat standardele de sovabilitate pentru firmele de asigurari.

Printre efectele reglementarilor a fost si o crestere importanta a tarifelor RCA, in 2015 si mai ales in 2016

"Noile tarife din anul 2O16 (semnificativ marite in cazul mai multor segmente de asigurati, precum transportatorii de marfuri si persoane) au ca tinta atat acoperirea daunelor viitoare, cat si plata dosarelor vechi, avand ca punct de plecare necesitatea fundamentarii unor tarife care sa acopere pierderile trecute si prezente", se mentioneaza in raport. Insa autorii raportului subliniaza ca scumpirea politelor are printre cauze modul de finantare a firmelor de asigurari din Romania.

"Cresterile de tarife pot avea ca explicatie si faptul ca societatile de asigurari doresc sa se capitalizeze (conform cerintelor de prudentialitate) prin tarife ridicate si nu prin infuzie de capital - practic, acestea vor un tarif mai mare in prezent pentru a acoperi cerintele de solvabilitate din prezent, implicit acoperind si pierderile din anii anteriori", arata raportul ASF.

Insa cauza fundamentala a cresterii tarifelor RCA este, pe termen lung, infrastructura rutiera precara din Romania, cresterea numarului de accidente si "cresterea exponentiala a despagubirilor pentru vatamari corporale acordate de instantele din Romania", subliniaza documentul. In cazul transportatorilor rutieri, care au acuzat cresterea exploziva a tarifelor RCA in ultimul an, raportul arata ca Sectorul Asigurari din ASF a demarat o analiza ampla care isi propune, intre altele, "sa explice si sa caute solutii la aceste cresteri de tarife, sa verifice impreuna cu Consiliul Concurentei daca se impun masuri coordonate interinstitutionale".

Citeste si:

Autorii raportului ASF au constatat ca "pe segmentul RCA pentru transportatori rutieri se manifesta o concurenta reala redusa, doar intre un numar de 3-4 asiguratori (restul asiguratorilor avand o prezenta simbolica in piata)".

ASF ar fi constatat faptul ca firmele de transport cu flote mari beneficiaza de tarife mai mici la RCA, insa "exista o plaja foarte larga de tarife RCA, in functie de diferitele criterii de risc/segmentare aplicate de fiecare companie de asigurari (de la tarife sub 5.000 lei, pana la tarife peste 20.000 lei pentru acelasi vehicul de peste 16 tone)", arata raportul. Analiza care urmeaza sa fie efectuata de catre ASF urmeaza sa verifice " daca exista tarife preferentiale practicate in piata asigurarilor RCA pentru transportatori (identificarea eventualelor discriminari)".
In plus, angajatii ASF ar urma sa efectueze verificari comune cu Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala (ANAF) "pentru a stabili daca pierderile inregistrate de companiile de asigurari ar putea fi cauzate si de transferuri de profituri catre extern (transfer prin costuri)", mentineaza documentul.

Piata RCA este in prezent zguduita de falimente si de alte probleme inregistrate de principalii jucatori de pe piata. Companiile Astra si Carpatica Asig au intrat in faliment, iar City Insurance si Euroins se afla in diverse proceduri speciale impuse de catre ASF.
In urma intrarii in procedura de faliment a Carpatica Asig, masura anuntata recent de catre ASF, pe piata RCA raman doar opt jucatori: Euroins, City Insurance, Allianz-Tiriac, Generali, Asirom- Vienna Insurance Group, Omniasig - Vienna Insurance Group, Groupama si Uniqa.
Recent, subsidiara romaneasca a companiei austriece de asigurari Grawe a anuntat ca va intra in octombrie pe piata RCA, dupa ce a obtinut avizul ASF in acest sens.

Sursa foto: Baramee Thaweesombat / Shutterstock.com