Valoarea totala a portofoliul de credite pentru companiile medii a ajuns la echivalentul a 550 milioane euro, cu peste 7% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Peste 40% reprezinta credite pentru investitii si aproape 60% dintre finantari sunt denominate in moneda locala.

Sectoarele care au inregistrat cele mai mari cresteri ale finantarilor reflecta evolutiile din economie: distributie bunuri de consum (mai ales produse alimentare), transporturi, agricultura, industrie alimentara, productia de masini, utilaje, constructii metalice si industria materialelor de constructii.

O contributie importanta la aceasta crestere au avut si facilitatile europene pentru imbunatatirea accesului la finantare, in contextul in care Raiffeisen Bank este si unul din principalii parteneri ai Fondului European pentru Investitii, ceea ce a permis bancii sa acorde credite in conditii mai avantajoase si cu garantii mai mici.

Citeste si:

"Investitiile private in economie progreseaza si ne asumam rolul de a sustine activ aceasta crestere. Este un context prielnic pentru dezvoltarea afacerilor, tinand seama de cererea in crestere, conditiile accesibile de finantare si regimul fiscal favorabil reinvestirii profitului. Companiile au conditii bune sa puna in aplicare proiecte de investitii viabile si sa isi intareasca pozitia in piata si competitivitatea. In acest context, si noi facem eforturi pentru a onora prompt asteptarilor partenerilor nostri, cu solutii adaptate planurilor lor, intr-o maniera transparenta si simplificata" a declarat Mihail Ion, directorul executiv pentru corporatii medii si sector public al Raiffeisen Bank.

Majoritatea companiilor medii sunt afaceri ale antreprenorilor locali care au cunoscut o dezvoltare mare ajungand la un anumit nivel de maturitate. "Relatia cu acesti parteneri este coordonata in Raiffeisen Bank prin centrele regionale de corporatii, situate in marile orase (Bucuresti, Pitesti, Brasov, Cluj, Constanta, Iasi, Timisoara). De asemenea, managerii dedicati sunt localizati atat in aceste orase, dar si in altele, avand avantajul de a fi aproape de afacerile clientilor, de a inteleage si de a adapta mai bine solutiile oferite de noi cu specificul local", a mai spus Mihail Ion.