"Domnul Marius Vorniceanu, Vicepresedintele Sectorului Asigurari-Reasigurari din cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara, a anuntat Consiliul ASF ca a inaintat Parlamentului Romaniei, in cursul zilei de astazi, demisia din functia de Vicepresedinte si membru al Consiliului ASF, incepand cu data de 3 octombrie 2016", a transmis ASF, conform News.ro.

Mircea Ursache, vicepresedintele autoritatii responsabil de piata de capital, declara recent ca vinovatii pentru situatia din piata asigurarilor RCA sunt in conducerea institutiei, nominalizandu-i pe vicepresedintele responsabil de sectorul de asigurari, Marius Vorniceanu, si pe presedintele Misu Negritoiu. Ursache spune ca, daca decizia privind inghetarea tarifelor asigurarilor auto obligatorii RCA se lua in urma cu un an, nu s-ar fi ajuns azi la proteste si nici la scumpirea politelor chiar si cu 300%.

Vorniceanu, care ocupa postul din septembrie 2014, ar urma sa ocupe o pozitie de consilier la Curtea de Conturi, unde a mai lucrat de altfel inaintea numirii la ASF, in functia de consilier. El a precizat ca luase decizia de mai multa vreme de a parasi institutia de supraveghere si ca nu are legatura cu dosarul de la DNA privind Carpatica Asig.

Sursa foto: MediaXprimm