Romanii sunt, de regula, multumiti cu situatia lor financiara, mult peste ceea ce se intampla in alte tari din regiune, si nu iau decizii de a imprumuta bani fara sa se gandeasca serios inainte sau pentru motive frivole, ci pentru ca au o nevoie urgenta in bugetul familiei, spune Gerard Ryan, CEO al Grupului Provident.

"In fiecare an, la Provident realizam un studiu, cu ajutorul GFK, in toate tarile din Europa unde suntem prezenti, in special, in regiunea de est a continentului. Fiind un studiu amanuntit, avem astfel o perspectiva foarte buna cu privire la asteptarile si comportamentele de consum ale populatiilor din aceste tari. Potrivit acestui studiu, peste 90% dintre respondenti spun ca isi analizeaza foarte bine situatia financiara inainte de a imprumuta bani. Acest procent ar trebui sa fie totusi la 100%, dar nu stiu daca poate fi posibil. Asadar, ceea ce spun clientii nostri este ca inainte de a lua in considerare un credit se gandesc foarte bine la asta si efectele care le genereaza un imprumut asupra bugetului familiei, inclusiv in Romania", a declarat Gerard Ryan (foto).

El arata ca "din experienta acumulata de-a lungul anilor, cunoastem ca, de regula, clientii romani ai Provident nu sunt, de asemenea, oameni care sa imprumute bani fara sa gandeasca inainte sau pentru motive frivole. Vor un credit, nu doar pentru ca au vazut ceva in magazin si vor neaparat sa cumpere acel lucru. Majoritatea clientilor nostri acceseaza un imprumut, pentru ca au o nevoie in bugetul familiei. Au o problema urgenta, precum o noua masina de spalat, o reparatie la autoturism sau bani suplimentari pentru finalul lunii".

In opinia sa, clientii Provident "sunt foarte responsabili in ceea ce priveste si contienti despre capacitatea acestora de a rambursa. Acest studiu ne ofera informatii detaliate cu privire la modul in care clientii nostri gandesc, astfel incat sa ii putem intelege, pentru in Europa suntem in contact cu acestia prin peste 28.000 de angajati. Mai mult, studiul ne arata si cum preferintele se schimba de-a lungul timpului".

De exemplu, Gerard Ryan subliniaza ca studiul din acest an, arata ca romanii sunt in principiu multumiti cu situatia lor financiara, mult peste ceea ce se intampla in alte tari din Europa. "Dintre toate tarile unde am realizat studiul, romanii, in proportie de peste 50%, erau cei mai multumiti de situatia lor financiara curenta. In celelalte tari situatia era sub 50%".

Totodata, "un alt lucru interesant", mai spune seful Provident, "a fost ca la intrebarea despre perspectivele financiare viitoare, romanii au fost semnificativ mai pozitivi decat in cazul celoralte tari. Astfel, 67% dintre romani au spus ca sunt increzatori ca situatia lor financiara se va imbunatatii.
Motivul pentru a acest perspective pozitive ale romanilor cu privire la situatia lor financiara se datoreaza in principal evolutiei economice bune a tarii".

In opinia sa, Romania se descurca foarte bine din punct de vedere economic. "Pe de alta parte, cred ca celelalte tari sunt mult mai ingrijorate cu privire la efectele viitoare ale Brexit sau din cauza unor probleme structurale interne", mai spune Gerard Ryan. Intrebat despre perioadele de varf ale activitatii de creditare la Provident, Gerard Ryan spune ca cele aglomerate momente sunt in perioada Pastelui, odata cu intoarcerea la scoala si de Craciun, din motive evidente. "Dar, asa cum am spus, clientii nostri nu se imprumuta pentu motive frivole, ci pentru nevoi legate de bugetul familiei".

Gerard Ryan (51 de ani) a devenit CEO Provident pe 17 ianuarie 2012. Anterior, Gerard Ryan a fost CEO in cadrul divizie de consumer finance la Citigroup pentru Europa de Vest, Orientul Mijlociu si Africa. Gerard Ryan dispune de o experienta in domeniul financiar de peste 25 de ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri