Miercuri, reprezentantii patronatelor din transporturi au avut discutii cu sefii ASF privind preturile maxime ale politelor RCA pe care urmeaza sa le fixeze ASF. "Domnul Misu Negritoiu a prezentat propunerea de tarif RCA pentru un autovehicul de peste 16 tone, aceasta fiind in cuantum de 9.800 lei/an. Presedintele ASF, observand nemultumirea manifestata de catre transportatori, a explicat faptul ca a luat in considerare alocarea unor costuri de administrare in cuantum de 40% initial, dupa care l-a scazut la 35% pentru produsul de asigurare obligatoriu numit RCA", a precizat COTAR, intr-un comunicat, citat de News.ro.

Ulterior, Negritoiu ar fi acceptat sa propuna un tarif mult mai rezonabil.

"In fata argumentelor aduse de catre transportatori, domnul Negritoiu a inceput negocierea tarifului RCA, incercand din rasputeri sa mentina o cotatie cat mai ridicata a acestui produs de asigurare obligatoriu, adresand, in final, propunerea de 7.960 lei, pentru autovehicule de peste 16 tone, clasa B0", a mentionat patronatul.

COTAR il acuza, in urma acestui comportament, de iresponsabilitate pe seful ASF, care ar fi negociat "RCA exact ca un precupet din piata Matache". La sediul ASF sunt programate, joi, discutii privind preturile politelor RCA la celelalte categorii de autovehicule, inclusiv pentru masini inmatriculate pe persoana fizica.

Marti, cele patru patronate ale transportatorilor rutieri care au organizat proteste in 15 septembrie, intre care si FORT, au amenintat cu noi miscari de strada in cazul in care Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) nu respecta protocolul semnat la jumatatea lunii trecute si sa incarca pretul politelor RCA cu costuri suplimentare.

Guvernul a dat dreptul ASF, prin Ordonanta de Urgenta, sa fixeze preturi maxime pentru politele RCA pentru o perioada de sase luni.

Citeste si:

ASF a anuntat pe 15 septembrie, dupa intalnirea cu reprezentantii transportatorilor rutieri care au organizat protestele la nivel national, ca urma sa stabileasca un tarif de referinta pentru asigurarile auto obligatorii RCA, estimand un nivel de 7.500 de lei pe an in cazul camioanelor de peste 16 tone.

Insa presedintele ASF, Misu Negritoiu, a declarat saptamana trecuta, intr-un interviu acordat Profit.ro, ca tinta de tarif RCA calculata initial in prezenta asociatiilor transportatorilor va fi modificata. Cea mai importanta influenta va veni dinspre reevaluarea cheltuielilor administrative suportate de firmele de asigurare.

Guvernul a aprobat, recent, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanta de Urgenta care impune inghetarea preturilor RCA pentru sase luni, prin fixarea unor preturi maxime de catre ASF.

Surse din piata au declarat, pentru News.ro, ca mai multe companii prezente pe piata RCA asteapta sa afle tarifele maxime stabilite de ASF pentru a decide daca vor ramane sau nu pe piata RCA. ”In functie de tarifele stabilite de ASF, firmele de asigurari vor decide daca vor continua sau nu sa mai vanda asigurari RCA”, au declarat, pentru News.ro, surse din piata.

In cazul in care tarifele maxime fixate de catre ASF pe perioada inghetarii preturilor vor fi considerate prea mici, companiile de asigurari vor fi dezinteresate sa vanda polite, ceea ce ar putea genera probleme soferilor carora le expira politele.

Piata RCA este zguduita de probleme, in conditiile in care doua companii de pe piata, Astra si Carpatica Asig, au intrat in faliment, iar City Insurance si Euroins se afla in diverse proceduri speciale. Pe piata RCA au ramas acum doar opt jucatori: Euroins, City Insurance, Allianz-Tiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama si Uniqa.