Sumele de bani refuzate de banci la plata cu cecuri, bilete la ordin sau cambii au scazut in a doua luna a acestui an fata de luna precedenta, insa numarul incidentelor de plata a crescut in aceeasi perioada, reiese din datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Cu toate acestea volumul platilor refuzate ramane aproape dublu fata de cel inregistrat in urma cu un an.

Astfel, in februarie 2017, platile cu instrumente de debit refuzate de banci au insumat aproximativ 416 milioane de lei, in scadere de la 486 milioane de lei in ianuarie, dar cu mult peste nivelul inregistrat cu un an in urma, respectiv 218 milioane de lei.

In schimb, numarul de operatiuni respinse de banci a urcat in a 2-a luna a acestui an la 4.746 , de la 4.378 cu o luna in urma, dar a ramas sub cel consemnat in urma cu un an, cand au fost inregistrate 5.902 incidente de plata.

Sursa foto: Sam72/Shuttertock