“Ne asteptam la o crestere a dobanzilor la lei si, pentru orice debitor care ia un credit pe termen lung, este sanatos sa faca o simulare vis-a-vis de nivelul la care ar putea sa ajunga o rata la un credit daca dobanda ar fi, de exemplu, cu doua puncte procentuale peste nivelul de astazi, pentru ca probabil pe termen mediu o sa ajungem acolo. Si aici ma refer la clientii din programul Prima Casa, care s-au imprumutat la dobanzi minime istoric si probabil ca au un nivel al veniturilor mai degraba in partea de jos a intervalului in care putem sa gasim salariile in Romania astazi. Atunci o crestere a dobanzii interbancare (ROBOR-n.r.) de la 0,8% la 2,8% in cativa ani poate avea un efect important, o crestere de doua cifre a ratei la un credit, si acesta este un lucru de luat in calcul”, a explicat Mihail Ion in cadrul emisiunii Profesionistii in Banking, difuzata de wall-street.ro.

Potrivit acestuia, de acest aspect trebuie sa tina cont si companiile care se imprumuta pe termene mai lungi.