Sistemul bancar are bani pentru creditare, avand in vedere ca rata lichiditatii imediate se ridica la 40%, fata de 30% media europeana, insa are si o problema de cerere de credite, sustine Sergiu Oprescu, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. El a prezentat evolutia sectorului bancar romanesc din 2008 pana in prezent, precizand totodata si modul in care bancile intentioneaza sa se implice in cresterea bunastarii economice.

“Avem, cred, cel mai lichid sistem bancar din Europa, cu rata lichiditatii imediate la 40%. Pe de o parte este bine pentru ca ai munitia necesara ca sa poti executa cresterea intermedierii financiare, dar, pe de alta parte, arata ca este o mai slaba alocare a resurselor financiare in momentul de fata in societatea romaneasca. Adica trebuie sa adresam mai bine sectorul de cerere de credite in societate”, a explicat Oprescu.

Potrivit acestuia, sistemul bancar are o imagine pozitiva in prezent, cu exceptia unui singur indicator, si anume rata creditelor neperformante.

Rata creditelor neperformante va ajunge la 6% la finalul anului

“Un singur indicator este inca in zona de alerta, dar acesta vine de la un nivel mult mai mare, respectiv rata creditelor neperformante, care a ajuns la 9,58%. Estimarile noastre sunt ca, la finalul anului 2017, sa ajungem la o rata a creditelor neperformante in jurul a 6%”, a mai spus presedintele ARB.

In 2016, sistemul bancar si IFN-urile detineau 77,3% in structura activelor sistemului financiar din Romania, in scadere de la 83% in 2008. In schimb, celelalte sub-segmente ale sistemului financiar au crescut, ca pondere in activele financiare, de la 12-13% in 2008, la 23% in 2016.

Totodata, gradul de intermediere financiara (credit neguvernamental in PIB) s-a redus de la 39% nivelul maxim atins, cu 10 puncte procentuale, la 29%.

“La fel s-a intamplat si la nivel european, respectiv o scadere de 10 puncte procentuale in perioada mentionata, insa acolo vorbim de un grad de intermediere financiara de 120%. Noi comparam 29% cu 120%”, a explicat Oprescu.

Cum vor bancile sa stimuleze bunastarea economica

In aceste conditii, presedintele ARB sustine ca pilonii principali pe care sistemul bancar intentioneaza sa ii foloseasca pentru atingerea obiectivului de crestere a prosperitatii economice, prin intermediere financiara, sunt educatia financiara, agenda digitala, creditarea IMM-urilor, absorbtia fondurilor europene si creditarea proiectelor in parteneriat public-privat.

In privinta educatiei financiare, Sergiu Oprescu a reamintit datele institutiilor internationale potrivit carora Romania se afla pe locul 123 din 143 de tari si pe ultimul loc in UE la acest capitol. El sustine, insa, ca este important ca avem acest tablou, cu situatia reala, pe care putem lua masurile necesare pentru a imbunatati situatia.

In plus, ARB face demersuri astfel incat optionalul de educatie financiara sa devina disciplina obligatorie in scoli.

In privinta creditarii IMM-urilor, presedintele Asociatiei spune ca acest sector are potential, avand in vedere ca 80% dintre firmele mici si mijlocii din Romania nu au avut niciodata credite bancare. Cu toate acestea, din numarul total de IMM-uri existente, putine sunt finantabile.

"In prezent, sunt aproximativ 450.000 de IMM-uri. Daca punem filtru privind cifra de afaceri la 100.000 de euro, peste acest nivel avem 110.000. Din ele, daca mai punem un filtru de profit anul trecut sa spunem, raman cam cu 80.000. Daca tinem cont si de cele care nu au luat credite, putin peste 40.000 sunt cele care nu au credite angajate. Ceea ce inseamna ca este o problema pe partea de destinatie, in sensul ca nu este o suma asa de mare pe care fondurile care exista la nivelul sistemului bancar sa nu o poata adresa. Din pacate, este si o problema de cerere. Pe partea de oferta avem lichiditatea necesara, avem nevoie de creditare, insa nu poti sa creditezi orice societate", a mai spus Oprescu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri