"Sedinta de joi a fost dominata de asteptare, mai ales pe segmentul titlurlor financiare, ceea ce a determinat oscilatii mici ale cotatiilor", a explicat pentru NewsIn, Dragos Rosu, broker la Finans Securities.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a scazut, joi, cu 0,51%, de la 4.944,30 puncte la 4.918,92 puncte. Indicele vienez, ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cu 0,8%, de la 17.707,48 puncte la 17.565,91 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece companii listate la BVB, a scazut cu 0,34%, de la 7.918,38 puncte la 7.891,33 puncte. Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci SIF-uri, s-a depreciat cu 1,37% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara, de la 63.483,69 puncte la 62.614,66 puncte, conform NewsIn.

Valoarea totala a schimburilor efectuate cu actiunile societatilor financiare (SIF) a fost, joi, de 25,42 milioane lei (7,3 milioane euro), peste 65,28% din suma totala a tranzactiilor incheiate in piata. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF 2 Moldova, cu o valoare a tranzactiilor de peste 9,16 milioane lei, urmat de actiunile SIF 5 Oltenia cu 7,54 milioane lei. Actiunile SIF 5 Oltenia s-au ieftinit cu 1,42 % fata de sedinta anterioara, de la 3,53 lei, pana la 3,48 lei pe actiune. Cotatia titlurilor SIF 2 Moldova s-a depreciat cu 2,54% de la 3,15 lei, pana la 3,07 lei.

Citeste si:

"In ceea ce priveste SIF-urile, investitorii asteapta reactia Erste Bank dupa inchiderea, vineri, a ofertei catre salariati. Atat in Ungaria cat si an Cehia, Erste controleaza peste 90% din bancile achizitionate si consider ca va dori sa faca acelasi lucru si in Romania", a mai spus Rosu.

Cotatia actiunilor SNP Petrom s-a depreciat cu 2,63%, de la 0,57 lei, pana la 0,555 lei. Valoarea tranzactiilor cu titlurile SNP Petrom a fost de 3,33 milioane lei. "Decizia adoptata miercuri de CSAT nu a afectat prea mult evolutia actiunilor SNP Petrom, ci mai dergaba scnadalul din ultima perioada influenteaza deciziile investitorilor", a mai spus Rosu. Titlurile Rompetrol Rafinare Constanta s-au apreciat cu2,27%, de la 0,0837 lei, pana la 0,0856 lei, iar valoarea schimburilor cu actiunile rafinariei Petromidia a fost de 1,49 milioane lei.

Titlurile Bancii Transilvania s-au depreciat cu 1,94%, de la 1,03 lei, pana la 1,01 lei. Valoarea schimburilor cu titlurile Bancii Transilvania a fost de 2,04 milioane lei. Titlurile BRD SocGen s-au mentinut la cotatia inregistrata la sfarsitul sedintei de miercuri de18,80 lei. Valoarea tranzactiilor cu actiunile BRD SocGen a fost, joi de 579.870 lei. Actiunile Transelectrica s-au depreciat cu 1,23%, de la cotatia de 32,60 lei pe actiune, stabilita in sedinta de miercuri, pana la 32,20 lei. Valoarea schimburilor cu actiunile Transelectrica a fost de 159.687 lei.