"In ultimii trei ani, industria fondurilor mutuale a inregistrat ritmuri de crestere sustinute de peste 50% in perioada 2003-2006", a declarat presedintele UNOPC. Tendinta generala a ultimilor ani indica o scadere a ponderii fondurilor monetare in ansamblul industriei si o crestere accelerata a fondurilor diversificate si de actiuni, a spus Nicu, citat de NewsIn.

"Fondurile diversificate au atins o cota de piata de 40% din activele totale ale fondurilor mutuale, ca urmare a cerintelor investitorilor, care se orienteaza spre produse diversificate cu performante mai mari decat cele aduse de depozitele bancare", a declarat Dan Nicu.

Activele nete ale fondurilor mutuale au crescut cu 4,6% in luna octombrie fata de septembrie, de la 533 milioane lei (150 milioane euro) la 558 milioane lei (158 milioane euro), iar numarul investitorilor s-a marit cu 2,5% in acest interval, potrivit datelor UNOPC. Fondurile de actiuni si fondurile diversificate au acumulat peste 70% din activele nete ale intregii piete, fata de circa 53%, cat detineau la inceputul anului 2006.

Citeste si:

Fondurile diversificate si-au consolidat pozitia de lider de piata, cu o cota de 40,2% si active totale de peste 224,611 milioane lei (63 milioane euro). Pe pozitia a doua s-au situat fondurile de actiuni, cu o cota de piata 30,4% la finele lunii octombrie si active de 169,711 milioane lei(48,2 milioane euro).
Activele nete ale fondurilor de actiuni au crescut in octombrie fata de luna septembrie cu 14,5% , in timp ce activele nete ale fondurilor diversificate s-au majorat cu 5,3% in acest interval.

In acelasi timp, fondurile de obligatiuni, din cauza scaderii de active inregistrata in luna octombrie de FDI Stabilo, nu reusesc decat o crestere cu 7,4% fata de inceputul anului, arata datele UNOPC. In schimb fondurile monetare, dupa mai multe luni consecutive de scadere a activelor nete, au reusit in luna octombrie sa depaseasca nivelul inregistrat la sfarsitul anului 2005 cu 1,5%, ajungand la 109,658 milioane lei la sfarsitul lunii octombrie.