"Incepem aceasta colaborare cu Volksbank printr-un proiect pilot de trei luni in Bucuresti si speram sa il extindem apoi in toata tara", a spus presedintele RBL, Ionut Costea, citat de NewsIn.

Pana in prezent, RBL si-a distribuit produsele prin reteaua proprie de agenti de vanzare de peste 9.500 de colaboratori in intreaga tara, prin unitatile Raiffeisen Bank Romania si prin intermediul unor brokeri de servicii financiare.

"Prin parteneriatul cu Raiffeisen Banca pentru Locuinte avem posibilitatea sa le oferim clientilor nostri un produs pe care noi nu il aveam", a spus si presedintele Volksbank Romania, Gerald Schreiner.

Reprezentantii celor doua banci au mentionat ca produsele RBL oferite prin reteua Volksbank vor avea conditii identice cu cele distribuite de RBL pana in prezent prin celelalte canale de distributie. Negocierile pentru colaborarea dintre cele doua banci a inceput in noiembrie, iar colaborarea efectiva a demarat la 1 decembrie. in acest timp, au fost instruiti oamenii din unitatile Volksbank ce distribuie produsele RBL.

"Am demarat acest proiect acum pentru ca am vrut sa dam posibilitatea clientilor Volksbank sa primeasca prima de la stat pentru suma economisita in 2006", a explicat directorul operational al RBL, Kevin von Gamm.

Grupul Raiffeisen are colaborari similare cu Volksbank si in Germania

Citeste si:

Volksbank Romania are, in prezent, o retea de 25 unitati in Bucuresti, la care se adauga cele 75 sucursale si 50 de unitati in franciza din tara. "Pana la sfarsitul anului viitor speram ca reteaua nostra sa se extinda la 130 de sucursale si 100 de francize", a spus directorul diviziei de retail a Volksbank Romania, Roxana Bolocan.

Parteneriatul dintre cele doua banci prevede un numar minim de contracte incheiate de Volksbank pentru produsele RBL, o suma minima contractata, precum si un sistem de comision pentru distributia efectuata de Volksbank, a explicat von Gamm.

RBL nu a inceput, deocamdata, parteneriate similare si cu alte banci, dar presedintele RBL nu exclude posibilitatea unor asemenea proiecte in viitor. "Parteneriatele de acest gen sunt o problema de timp si de bani. Deocamdata vrem sa consolidam parteneriatul cu Volksbank, mai intai in Bucuresti si pe urma in toata tara", a explicat Costea.

"Avantajul acestui produs "ancora" este ca aceste contracte se pot incheia si pe perioade de 10-12 ani, timp in care clientul mai vine la banca pentru a cere diferite informatii, dar in felul acesta noi avem posibilitatea sa ii oferim si alte produse", a explicat directorul operational al RBL.

Produsul oferit de RBL este in lei presupune existenta unei perioade minime de economisire de 18 luni, urmata de acordarea unui credit cu dobanda fixa, de 6% pe an la lei, pentru activitati in domeniul locativ. in etapa de economisire, statul ofera o prima de stat de 15% din suma economisita in anul calendaristic precedent, dar nu mai mult de echivalentul in lei a 150 euro. Din octombrie, banca a inceput sa acorde si primele credite pentru imbunatatirea domeniului locativ, finantari care sunt acordate cu o dobanda de 6% pe an, in lei.

RBL are aproape 100.000 de clienti, iar valoarea totala a contractelor depaseste 500 milioane euro. Activele bancii au ajuns, la sfarsitul lunii septembrie, la 63,5 milioane euro, iar suma medie contractata este de circa 5.700 euro. RBL are reprezentante in Bucuresti, Iasi, Cluj, Sibiu si Timisoara. Volksbank Romania are circa 110.000 clienti, iar activele sale depaseau 1,125 miliarde euro la sfarsitul lunii octombrie. Banca a acordat un volum total de credite de 680 milioane euro.