Compania Impact Bucuresti a incheiat anul 2004 cu un profit net de peste 188,7 miliarde de lei, in scadere cu circa 2 la suta fata de anul precedent, in vreme ce veniturile totale au avansat cu 63 la suta, la 1.184 miliarde lei, reiese dintr-un comunicat al firmei remis Bursei de Valori.

Conform datelor financiare aferente anului trecut, societatea a inregistrat cheltuieli de 958 miliarde lei, desemnand un avans de aproape 80 la suta fata de 2003.

Pentru acest an, compania isi propune realizarea unui nivel al veniturilor totale superior cu peste 28 la suta fata de cel inregistrat in 2004, de pana la 1.520 de miliarde de lei.

In ceea ce priveste valoarea profitului, Impact vizeaza un nivel de peste 300 de miliarde de lei, cu aproape 60 la suta mai mult comparativ cu anul trecut.
Compania a propus acordarea de dividende aferente anului 2004 de 63,7 miliarde lei, cu o valoare neta a dividendului de 100 lei pe actiune.