BCR Leasing IFN si-a continuat trendul ascendent de dezvoltare, in 2006 finantand un volum total al bunurilor de circa 295 milioane euro, corespunzator unei valori totale a contractelor de peste 355 milioane euro. In raport cu realizarile anului precedent, rezultatele inregistrate reflecta un ritm de crestere cu circa 50% a vanzarilor companiei, mult superior ritmului mediu inregistrat anul trecut de marile companii de leasing ce activeaza pe piata de specialitate din Romania.

Anul 2006 a fost un an de referinta pentru compania noastra, din cel putin doua motive: primul este legat de faptul ca BCR Leasing IFN a parcurs cu succes etapa de adaptare formala la cerintele impuse de noile reglementari BNR, incheiata prin primirea certificarilor aferente. BCR Leasing IFN a fost, de altfel, prima mare societate de leasing inregistrata in Registrul General si Special. Concomitent, ne-am pregatit, prin structurari calitative interne, pentru deschiderea euroopeana a pietei. Cel de-al doilea motiv care ne determina sa consideram 2006 drept an important pentru BCR Leasing IFN este ca echipa noastra a reusit sa pastreze performantele de top ale companiei intr-o perioada marcata de o dinamica accentuata a schimbarilor legislative si de puternice reconfigurari ale jucatorilor din piata de leasing, a declarat Claudiu-Emanuil Stanescu, presedinte si director general al BCR Leasing IFN, intr-un comunicat al companiei.

Atingerea obiectivelor de volum si calitate stabilite prin strategia companiei, s-a realizat mai ales prin diversificarea portofoliului de servicii de leasing si urmarirea tendintelor cererii pietei. Compania a avut in vedere necesitatile de dezvoltare ale intreprinzatorilor locali, care reprezinta aproximativ 85% din clientii BCR Leasing IFN. Finantarile au fost directionate cu precadere in comert (37%), transporturi (21%), servicii (17%), constructii (7,2%) si, in procente mai mici, catre urmatoarele industrii: prelucrare lemn, industrie alimentara, constructii de masini, industria extractiva, metalurgica si siderurgica, industria chimica si sectorul energetic.

In acelasi timp, BCR Leasing IFN s-a orientat spre cele mai dinamice segmente ale pietei de leasing leasingul imobiliar si cel de echipamente. Ca urmare, leasingul pentru echipamente/utilaje si imobiliar si-a marit ponderea in total portofoliu, de la 18% in 2005 la un nivel de peste 27% in 2006. Aceasta crestere semnificativa s-a datorat, in primul rand, crearii unor produse specifice de finantare a fiecarei industrii, intrarii pe noi segmente de activitate. Spre exemplificare, finantarea pentru echipamente IT si software a reprezentat in portofoliul BCR Leasing IFN circa 4%, iar echipamentele medicale putin peste 2%.

Consecutiv, ponderea finantarii autoturismelor in total portofoliu a scazut de la circa 61% in anul 2005 la 57% in 2006, acelasi trend fiind inregistrat si in cazul finantarii vehiculelor comerciale, unde s-a inregistrat o reducere a ponderii de la circa 21% la 16% desi ambele segmente si-au pastrat dinamica in crestere.

Pentru 2007, BCR Leasing IFN isi mentine viziunea optimista asupra evolutiei pietei de leasing din Romania, anticipand o crestere a acestora cu 10 15% a volumului bunurilor finantate si un volum global de circa 3,5 miliarde euro. Pe aceasta piata dinamica, ne propunem sa venim cu produse noi, mai ales pe zona imobiliara corporate si rezidential, cu apetit si capacitate de sustinere a unor proiecte mari sau complexe, cu structuri de finantare speciale sau pachete de produse si servicii individualizate. Vom fi mai aproape de clientii nostri, de parteneri, furnizori, dealeri si dezvoltatori, printr-o relatie mai directa si o prezenta nationala extinsa la 30 de agentii, inca de la inceputul acestui an, a precizat presedintele BCR Leasing IFN. In plus, spre avantajul clientilor nostri, a adaugat Stanescu, utilizarea sinergiilor existente la nivelul Grupului BCR va crea posibilitatea realizarii vanzarilor incrucisate si a pachetelor de produse si servicii, la un nivel cantitativ si calitativ deosebit, in conformitate cu cele mai bune practici de afaceri, a conchis Claudiu-Emanuil Stanescu.

Circa 15%, cresterea pietei romanesti de leasing

BCR Leasing IFN SA anticipeaza, pentru 2007, o crestere cu 10 15% a volumului bunurilor finantate in sistem leasing, pe piata romaneasca de profil si un volum global al finantarilor de circa 3,5 miliarde euro.

Presedintele Asociatiei de Leasing si Servicii Financiare NeBancare (ALB), Septimiu Postelnicu, declara in luna decembrie a anului 2006 ca, in viziunea sa, leasingul se va dezvolta sustinut din 2008, cand piata va fi matura, iar in urmatorii trei-patru ani, valoarea pietei leasingului ar putea ajunge la cinci miliarde euro. "Din punctul meu de vedere, piata de leasing se va dezvolta cu adevarat din 2008 incolo", mai preciza Postelnicu. Premizele unei piete concurentiale adevarate, date de maturitatea pietei, de jucatorii mari si cadrul legislativ "asezat", vor aparea in 2008, potrivit presedintelui ALB.

Estimarea presedintelui ALB, asociatie care construita initial pe nucleul companiilor de leasing care fac parte din grupuri financiar-bancare, este mai prudenta decit prognoza sefului Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). "Valoarea contractelor incheiate pe piata a depasit 1,5 miliarde euro pe primele sase luni din acest an si, avand in vedere ca a doua parte a anului este de obicei mai favorabila din punct de vedere al volumului contractelor, avem sanse sa ajungem la o valoare a contractelor de trei miliarde euro pana la sfarsitul lui 2006", a declarat presedintele ASLR, Bogdan Apahidean.

Cadrul legislativ al IFN-urilor va include normele Basel II pentru societatile de leasing ce fac parte dintr-un grup bancar, noile cerinte ale bancii centrale, componentele de legislatie europeana pe partea vamala si altele. Acest lucru va pune probleme operationale societatilor de leasing din piata.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri