Actionarii distribuitorului de medicamente Argesfarm, controlat de omul de afaceri Anca Vlad, au aprobat contractarea unui credit sindicalizat de 80 milioane euro, banii urmand sa fie folositi de firma impreuna cu Fildas Trading, Idea Med si Med-Serv United, potrivit Monitorului Oficial de vineri.

Creditul sindicalizat va fi de maximum 80 milioane euro (272,8 milioane lei) si urmeaza sa fie folosit de Argesfarm si de alte trei companii. Citibank International este institutia financiara care a sindicalizat imprumutul, iar subsidiara locala, Citibank Romania, va fi agent pentru garantii. Cele patru firme raspund in egala masura pentru plata creditului. Sumele trase de catre societate din credit urmeaza sa fie folosite exclusiv pentru realizarea obiectului principal de activitate.

Actionarul majoritar al Argesfarm, Fildas Trading, companie controlata de Anca Vlad, a rascumparat 11.208 actiuni de la companie. Fildas Tradin detine peste 92% din actiunile Argesfarm.

Actionarii Argesfarm au aprobat si participarea companiei la licitatia pentru 51% din compania Plafar, conform deciziei actionarilor din 16 decembrie 2006. Potrivit unei decizii anterioare a guvernului, Societatea Nationala Plafar va fi privatizata, 51% din capitalul social urmand sa fie vandut unor investitori, care vor avea obligatia de a mentine obiectul de activitate al societatii.

Citeste si:

Pentru a fi considerate investitori eligibili, firmele interesate sa preia participatia majoritara la S.N. Plafar trebuie sa aiba o experienta de minimum cinci ani in productia, prelucrarea si comercializarea plantelor aromatice si medicinale sau o experienta de minimum cinci ani in domeniul productiei medico-farmaceutice.

S.N. Plafar a fost infiintata in anul 1999, sub forma de societate comerciala pe actiuni cu capital integral de stat prin reorganizarea Regiei Autonome Plafar. Compania are ca scop indeplinirea strategiei nationale privind exploatarea plantelor medicinale si aromatice, in timp ce obiectul principal de activitate il reprezinta productia, industrializarea si comercializarea pe piata interna si externa a plantelor medicinale si aromatice. Societatea are un capital social de 2.026.730 lei.

Fildas este una din cele mai mari companii romanesti din domeniul distributiei de farmaceutice. Potrivit revistei Capital, cea mai bogata romanca este, la ora actuala, Anca Vlad, cu o avere estimata la 95-100 milioane dolari, din afacerile de distributiesi comert cu produse farmaceutice derulate prin Grupul Fildas, lantul de farmacii Catena si postul de televiziune Senso.