Firma internationala de servicii profesionale Haarmann Hemmelrath, cu aproximativ 23 de birouri in intreaga lume, este interesata sa-si dezvolte operatiunile din Romania, piata cotata ca una dintre cele mai atractive din regiune de catre investitori.
Firma de origine germana activeaza in Romania din 1998 si face parte din RSM International, una dintre cele mai mari organizatii globale din domeniul auditului, consultantei financiare si fiscale.

"Haarmann Hemmelrath a luat decizia de a veni in Romania in 1998, considerand ca este o piata foarte interesanta pentru noi, care are o dezvoltare dinamica. Poate ca ne-am asteptat ca acest lucru sa vina mai devreme decat s-a intamplat, dar decizia de a veni aici a fost corecta. Romania are o rata mare de dezvoltare, iar investitorii vin aici", a declarat pentru Ziarul Financiar Wilhelm Haarmann, unul dintre fondatorii firmei Haarmann Hemmelrath, specializata in audit, consultanta financiara, fiscala si juridica.

Germanul Wilhelm Haarmann, 55 de ani, este unul dintre cele mai cunoscute nume ale consultantei, reusind sa formeze in mai putin de doua decenii o firma cu operatiuni pe toate continentele si care combina serviciile oferite de consultanti fiscali, financiari cu cele ale auditorilor si avocatilor.
In Romania, Haarmann Hemmelrath a fost implicata ca si consultant in tranzactii importante, precum achizitia facuta recent de gigantul german Siemens a firmei romanesti de IT Forte Company sau cumpararea de catre OMV in toamna lui 2002 a participatiei de 25% din grupul petrolier Rompetrol.

"Aveti inca locatii geografice foarte bune pentru investitii. Regiuni precum Timisoara, Bucuresti, Brasov si Sibiu sunt atractive pentru investitori, cu oameni care cunosc limbi straine, apoi conteaza si apropiata aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, iar statul merge in directia corecta. Introducerea cotei unice este salutara, iar alte state din regiune vor urma exemplul Romaniei", adauga Wilhelm Haarmann.

El adauga ca industria IT este printre cele mai atractive sectoare, capitol la care Romania concureaza cu India sau state din regiunea Europei Centrale si de Est. Alte industrii cu potential interesant sunt in viziunea reputatului consultant german sectorul metalurgic, al industriei de componente auto sau piata energiei.

"La nivel global, firma Haarmann Hemmelrath are o cifra de afaceri de 110 - 120 milioane euro, din care 3% este realizata in Romania. O treime din cifra noastra de afaceri este realizata in afara Germaniei, noi fiind printre primele firme de consultanta care au intrat in spatiul Europei Centrale si de Est in 1994 la Praga, la numai sapte ani de la infiintarea firmei", precizeaza Haarmann.

"Cand am inceput in Romania, focusul nostru era pe clientii internationali, in principal companii europene care au intrat pe piata romaneasca. Acest lucru s-a schimbat. Acum lucram cu din ce in ce mai multe companii romanesti, si nu numai cu acelea care se concentreaza asupra pietei locale, ci si cu cele care investesc in strainatate sau care au clienti in strainatate", explica oficialul firmei Haarmann Hemmelrath.

"Piata romaneasca este una ieftina, cu salarii si onorarii mai mici fata de alte piete, dar de aici poate veni si potentialul. Avem exemplul Irlandei, care a crescut si a ajuns sa aiba de exemplu in Dublin o piata imobiliara mai scumpa decat cea a Londrei", explica Haarmann.

Haarmann Hemmelrath activeaza in Romania cu o echipa formata din 39 de auditori, avocati, consultanti fiscali si financiari. Firma de servicii profesionale are in portofoliul sau clienti precum Siemens, OMV, grupul Porsche (inclusiv Porsche Bank), Wintershall, dar si companii din afara spatiului de limba germana, din Romania, Grecia sau Olanda.

Pe piata serviciilor de consultanta si audit din Romania, Haarmann Hemmelrath se plaseaza ca un jucator de talie medie, intrand pe segmentul firmelor multidisciplinare precum cele din Big Four - PricewaterhouseCoopers, KPMG, Ernst & Young si Deloitte & Touche. Cele patru firme au afaceri de circa 50 de milioane de euro in Romania.

Haarmann Hemmelrath este prezent pe piata locala de consultanta si audit prin intermediul a trei firme - RSM Haarmann Hemmelrath Audit SRL (pentru activitati de audit), Haarmann, Hemmelrath & Partner Management Consulting SRL (pe zona de consultanta si taxe), respectiv un cabinet de avocatura local afiliat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri