Schimburile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au scazut cu 9,2% pana la 73,69 milioane lei (22,25 milioane euro), pe fondul unor corectii generale, iar investitorii au preferat titlurile Bancii Transilvania, spun brokerii. In sedinta de luni schimburile Bursei au inregistrat valoarea de 80,47 milioane lei.

"A fost o sedinta de corectii, inceputa inca de luni, normala dupa cresterile din ultimele sedinte", a explicat citat de NewsIn, Iulian Panait, directorul companiei de consultanta KTD Invest.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a scazut cu 1,65%, de la 6.082,46 puncte pana la 5.982,34 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 1,21%, de 20.178,90 puncte, pana la 19.919,51 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 1,5%, de la 9.034,51 puncte pana la 8.899,17 puncte. Indicele celor cinci societati financiare a scazut cu 2,5%, de la 71.663,01 puncte, pana la 69.869,43 puncte.

"Corectia inregistrata de soceitatile financiare este normala, mai ales comparativ cu cresterile pe care le-au avut dupa adunarile generale anuale, si mai putin datorita discutiilor purtate in Senat cu privire la pragul de detinere", a mai spus Panait.

Citeste si:

Valoarea schimburilor cu titlurile celor cinci societati financiare a fost de 43,86 milioane lei (13,2 milioane euro), mai mult de 59,5 % din rulajul total al pietei. Cel mai activ titlu financiare a fost SIF 2 Moldova cu schimburi de peste 11.8 milioane lei. Pe pozitia secunda s-a plasat SIF 5 Oltenia cu 11,02 milioane lei. Titlurile SIF 2 s-au ieftinit cu 3,39%, ultima cotatie fiind de 3,23 lei. Actiunile SIF Otenia s-au ieftinit cu 2,67%, pana la 3,65 lei.

Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) au pierdut 2,86% de la 0,56 lei, pana la 0,545 lei, pe fondul unor schimburi de peste 700.000 lei. Actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au scazut cu 0,98%, de la 0,102 lei pana la 0,101 lei pe fondul unor schimburi de 1,18 milioane lei.

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au ieftinit cu 0,93%, de la 1,08 lei pe actiune pana la 1,07 lei, pe fondul unor tranzactii de peste 17 milioane lei, fiind cel mai activ titlu din piata. Actiunile BRD SocGen (BRD) s-au ieftinit cu 0,43%, de la 23,50 lei, pana la 23,40 lei, pe fondul unor schimburi de peste 1,27 milioane lei. Titlurile Bancii Comerciale Carpatica au scazut cu 11,11%, de la 0,63 lei, pana la 0,56 lei, pe fondul unor tranzactii de 400.740 lei.