Actionarii Asirom vor lua o decizie in privinta majorarii capitalului social pe 9 iulie, cand sunt convocati in adunarea generala a actionarilor, se arata in Monitorul Oficial publicat luni. Asirom ar urma sa emita un numar de 9,54 milioane actiuni suplimentare ce trebuie sa revina Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS).

In plus, actionarul minoritar QVT Fund a solicitat adaugarea pe ordinea de zi a adunarii generale alegerea unui consiliu de administratie format din cinci membri, prin metoda votului cumulativ.

In structura actuala a actionariatului Asirom, Interagro controleaza 50% din capitalul social al companiei, Broadhurst Investments detine 14,93% din actiuni, QVT Fund - 12,23%, iar AVAS - 6,38% din actiunile Asirom. Ceilalti actionari controleaza diferenta de 16,46% din capitalul social al companiei.