Politica de investitii a fondului mutual KD Maximus, administrat de SAI KD Investments Romania SA, urmareste realizarea plasamentelor in depozite bancare, titluri de stat, obligatiuni corporative, obligatiuni municipale, actiuni cotate pe pietele reglementate, conform prospectului de emisiune si reglementarilor legale. Unitatile fondului mutual KD Maximus sunt distribuite si de Banca Comerciala Carpatica si BRD - Groupe Societe Generale.

Bank Leumi Romania este distribuitor autorizat si al fondurilor administrate de S.A.I. Certinvest. Banca detinea active de 576,5 milioane lei (170,5 milioane euro) la sfarsitul anului trecut si controla 0,33% din piata bancara romaneasca, dupa cum arata datele bancii centrale. Bank Leumi Romania (fosta Eurom Bank) este subsidiara grupului financiar israelian Leumi, care a cumparat in luna august a anului trecut 99,27% din capitalul social al Eurom Bank de la firma olandeza Kolal BV, pentru care a platit 34 milioane dolari.

SAI KD Investments Romania SA, subsidiara a grupului financiar sloven KD, administreaza doua fonduri deschise de investitii pe piata romaneasca, unul cu plasamente in proportie de peste 78% in actiuni cotate - KD Maximus, iar al doilea - KD Optimus - cu expunere pe actiuni de sub 50% si plasamente mai mari in depozite bancare.