BNR detinea la sfarsitul anului trecut titluri cu discont a caror valoare totala echivala cu 2,72 miliarde lei, in scadere cu 37,22% fata de 2005, cand insumau 4,33 miliarde lei (in echivalent). Din acestea, titlurile cu discont de la trezoreriile europene detineau anul trecut cea mai mare pondere, echivaland cu 2,17 miliarde lei, titlurile cu discont de la agentiile neguvernamentale erau de 441,31 milioane lei, iar cele din trezoreria Statelor Unite de 102,69 milioane lei.

BNR nu a mai plasat valuta in titluri cu cupon de la trezoreria Statelor Unite si in cele de la Banca Reglementelor Internationale (BRI) asa cum facuse in 2005, dar a luat titluri cu cupon emise de diverse institutii de credit si banci (9,73 miliarde lei in echivalent) si de la organizatii financiare internationale (3,92 miliarde lei in echivalent).

Ponderea cea mai mare din totalul titlurilor cu cupon au avut-o, insa, tot cele de la trezoreriile europene, care au echivalat cu 15,35 miliarde lei, in scadere, totusi, cu 25,38% fata de 2005 cand insumau 20,57 miliarde lei, se mai arata in raport.

Titlurile cu cupon emise de trezoreriile europene, de trezoreria Statelor Unite ale Americii si de BRI au rata de dobanda fixa. Ratele de dobanda variau in 2006 intre 2,50% si 5,75% pe an pentru titlurile in euro, fata de anul 2005, cand erau cuprinse intre 2% si 6% pe an. Pentru cele in dolari, rata anuala a dobanzii varia in 2006 intre 3,13% si 6%, de la 2,25%-6,63% cat era in 2005, iar la cele in lire sterline intre 3,50% si 5,20%.