In a doua parte a sedintei de tranzactionare a Rasdaq au fost incheiate doua tranzactii speciale cu 4,3% din actiunile Asirom, pentru suma totala 22,87 milioane lei (7,23 milioane euro), la un pret sub cotatia la care se tranzactioneaza actiunile in piata, potrivit informatiilor afisate de Rasdaq.
Tranzactiile au fost incheiate la pretul de 0,825 lei pe actiune, cu 13,16% sub cotatia de 0,95 lei cu care a inchis sedinta de joi. Aceste tranzactii coboara capitalizarea companiei la 526,23 milioane lei (167,5 milioane euro). Pe piata principala actiunile Asirom se tranzactionau cu o ora inainte de inchiderea pietei la pretul de 1,04 lei, in crestere cu 9,47% fata de pretul de joi.

Ioan Niculae a declarat, citat de NewsIn, ca nu el a fost vanzatorul in tranzactiile de vineri.

La inceputul saptamanii, omul de afaceri Ioan Niculae a declarat pentru NewsIn ca a vandut Vienna Insurance un pachet de 30% din Asirom, pentru 146 milioane lei (46,65 milioane euro) si a incheiat un parteneriat strategic cu grupul austriac cu scopul de a dezvolta activitatea Asirom.

"Am semnat contractul prin care am cedat un pachet de 30% din Asirom... Intelegerea cu austriecii de la Vienna Insurance presupune incheierea unui parteneriat, in care acestia nu detin un pachet de control, dar se vor implica in dezvoltarea companiei", a declarat Niculae.

Omul de afaceri Ioan Niculae a precizat ca nu intentioneaza sa mai vanda din actiunile Asirom."Nu mai sunt interesat sa vand actiuni la Asirom, am incheiat acest parteneriat si daca observati Vienna Insurance a cumparat o detinere sub pachetul de control, care este de 33,3% din capital", a precizat Niculae.

Vienna Insurance a devenit astfel actionarul cu cea mai consistenta detinere in Asirom, de 30%. Conform ultimelor raportari, omul de afaceri Ioan Niculae mai controleaza 19,48% din capitalul Asirom prin intermediul companiei Interagro, dupa vanzarea unui pachet de 30% din actiuni catre grupul austriac si alte 8% prin intermediul firmei Astra Ploiesti, in timp ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are o participatie de 6,38%.

Aproape un sfert (24,37%) din capitalul social al companiei de asigurari Asirom este "controlat" de trei companii despre care nu exista date disponibile - Damrosch Trading Ltd, un off-shore din Cipru, care are 9,48% din actiuni, compania Tarkul Estates Ltd care detine 5,39% si Waterwe Ventures Ltd cu 9,5% din actiunile companiei.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) nu detine informatii privitoare la actionarii minoritari, care controleaza pachete de peste 5% din Asirom. "Potrivit legislatiei, la CSA sunt obligate sa faca notificare doar companiile cu participatie de peste 10% din actiuni, atunci cand devin actionari semnificativi", a explicat Contantinescu.

Asirom a fost infiintata in 1991, prin privatizarea fostei Administratii a Asigurarilor de Stat (ADAS), a carei sciziune a dus la aparitia a doua societati: Asirom si Astra. Compania are un capital social de 63,78 milioane lei divizat in 637,8 milioane de actiuni, cu valoare nominala de 0,10 lei. Printre actionarii companiei se mai numara si Interagro cu 50%.

In 2006, societatea de asigurari Asirom SA a obtinut un profit brut de 14 milioane lei, dupa ce afisase pierderi in anul anterior, pe seama cresterii veniturilor cu aproape 8%. In anul 2005, Asirom a avut pierderi de 36 milioane lei (10 milioane euro). Asirom a obtinut in 2006 venituri totale de 638 milioane lei (181 milioane euro), in crestere cu 7,8% fata de 2005, iar planurile companiei prevad cresterea veniturilor cu 15 - 20% in 2007.

In 2006, subsidiarele VIG din Romania au inregistrat un profit brut de 2,8 milioane de euro, de cinci ori mai mare decat cel raportat in 2005, si venituri de 236,89 milioane euro. Cele patru companii au subscris, in primul trimestru, 106,2 milioane de euro, nivel in crestere cu peste 75% fata de perioada similara a anului trecut.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri