Scaderea preturilor actiunilor listate in perioada martie-aprilie, cumulata cu publicarea rezultatelor financiare din primul trimestru, a facut ca unele actiuni sa redevina atractive pentru investitori. Potrivit specialistilor, acesta ar fi un moment prielnic pentru ca investitorii sa inceapa sa cumpere unele actiuni de la cota Bursei.

Atractivitatea actiunilor listate a fost demonstrata si de evolutia preturilor acestora din ultima saptamana. Pe fondul unor rezultate bune, cumparatorii au revenit in piata, fapt care a dus la cresterea indicelui BET-C cu 5,1% intr-o saptamana. Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni de la cota BVB, s-a apreciat cu 6,3%, in timp ce indicele celor cinci SIF-uri cu aproape 19%.

Cresterea cotatiilor de saptamana trecuta a fost pusa de unii specialisti pe seama unor rezultate financiare bune pentru primul trimestru al acestui an. Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction, sustine ca raportarile din martie 2005 au fost peste asteptarile investitorilor pentru aceasta perioada si mult mai bune decat cele raportate in martie 2004. Ca urmare, indicatorii PER au ajuns la un nivel scazut, ceea ce reprezinta un bun semnal de cumparare, a mai spus Brendea.

Moment asteptat de investitori

Si Razvan Pasol, director general al Intercapital Invest, sustine faptul ca unele actiuni cotate au redevenit atractive, dar mai ales pe fondul corectiilor din martie-aprilie, si nu ca urmare a rezultatelor din primul trimestru. In opinia sa, primul trimestru nu este relevant pentru extrapolarea evolutiei activitatii societatii respective la intregul an. Ca urmare, se poate spune ca rezultatele din primele trei luni nu au avut un impact major asupra deciziei de investitie a jucatorilor de la Bursa, avand in vedere si faptul ca momentul publicarii lor a coincis, in mare parte, cu aparitia rapoartelor pe 2004. Pasol a mai precizat ca majoritatea investitorilor au asteptat rezultatele din 2004, iar pentru o decizie importanta de investitii sunt mai relevante rezultatele din primul semestru.

De aceeasi parere este si Cristian Tudorescu, analist la Vanguard, care explica importanta primului semestru prin prisma sezonalitatii unor activitati. In opinia sa, este putin probabil ca datele la trei luni sa determine un trend bine definit pe termen de cateva saptamani.

Surprize placute

In ceea ce priveste rezultatele pentru primul trimestru, analistul Vanguard sustine ca acestea au oferit cateva surprize placute, cum a fost cazul Rompetrol Rafinare sau BRD. Spre exemplu, la Rompetrol Rafinare (RRC), profitul raportat pentru martie 2005 s-a ridicat la 41 milioane de dolari, depasind astfel estimarile conducerii. Cu toate acestea, valoarea indicatorului PER, calculat in functie de pretul actiunilor la sfarsitul saptamanii trecute si profitul net din martie 2005 anualizat, este de 40, fiind totusi mai mare decat media pentru companiile de la BVB.

Profitul raportat de BRD pentru martie 2005, de 1.450 miliarde de lei, a determinat reducerea valorii indicatorului PER la 17, adica jumatate din valoarea medie calculata pentru societatile de la bursa.
Surprize placute au oferit si Policolor, Excelent sau MJ Maillis, care si-au majorat profitul din primele trei luni de patru ori, de doua ori si respectiv cu 60%, fata de perioada similara a anului trecut.

Ce este de cumparat

Exista titluri cotate la bursa care sunt subevaluate in raport cu rezultatele trimestriale, dar piata privita global nu este subevaluata, iar actiunile care ar merita un pret mai mare pe criterii fundamentale nu au inca o crestere sustinuta, a tinut sa precizeze Cristian Tudorescu.

Cu toate acestea, sunt multe titluri care au perspective semnificative de crestere, daca luam in calcul valorile indicatorilor PER si pret/valoare contabila. Din acest punct de vedere, interesante sunt actiuni-le pentru care valoarea indicatorului PER este mai mica decat media de la BVB (de 33) si au un nivel cat mai redus pentru raportul P/BV (vezi tabel). Spre exemplu, actiunile Artrom sunt printre cele mai atractive, cu o valoare a indicatorului PER de 3 si a raportului pret/valoare contabila de 0,5.

SIF-urile, mult subevaluate

Printre cele mai atractive titluri de la BVB sunt cele cinci SIF-uri, care au o lichiditate ridicata si sunt mult subevaluate, sustin specialistii. Cu exceptia titlurilor SIF Muntenia si SIF Banat Crisana, care se tranzactioneaza la un pret mai mare decat valoarea contabila, cotatiile celorlalte titluri SIF sunt mai mici decat valoarea din acte. Aceasta este si explicatia pentru care ritmul de crestere a preturilor actiunilor SIF a fost mult peste aprecierea medie a Bursei saptamana trecuta. Ca urmare, analistii estimeaza o crestere importanta a preturilor actiunilor SIF in perioada urmatoare.

Calculul PER si P/BV

Indicatorul P/BV se calculeaza ca raport intre pretul actiunilor la un moment dat si valoarea lor contabila (capitalul propriu raportat la numarul de titluri emise) si arata cat de scumpa este o actiune in raport cu valoarea ei din acte. In practica nu exista valori normale pentru acest indicator, dar o valoare subunitara poate duce la o crestere a pretului in viitor, iar valorile mai mari de 3,5 indica, in general, o supraevaluare a actiunilor.

Indicele PER se calculeaza ca raport intre pretul actiunilor la bursa si profitul net unitar obtinut de emitent pentru anul precedent si exprima durata de recuperare a investitiei intr-o actiune din profiturile obtinute de compania emitenta. Indicele este utilizat, in special, in realizarea comparatiei intre emitenti cu acelasi profil de activitate si scoate in evidenta titlurile cu potentialul de crestere cel mai mare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri