Banca Italo Romena, parte a Grupului Veneto Banca din Italia, a anuntat cumpararea unui pachet de 85% din societatea de leasing DRT Group. Compania se va numi Italo Romena Leasing si a fost achizitionata de Grupul Veneto Banca la un pret ce se apropie de un milion de euro.

Detinuta pana acum de omul de afaceri Dan Emil Stoica, vicepresedinte al Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR) si al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), compania DRT Group este specializata in furnizarea serviciilor de fleet leasing si in administrarea contractelor incheiate (fleet management). In momentul preluarii DRT Group, o pondere de 67,5% din portofoliul de produse al companiei era reprezentata de finantarile auto si una de 32,5% era aferenta contractelor de leasing al echipamentelor, potrivit declaratiei lui Dan Stoica. Omul de afaceri si-a pastrat o participatie de 15% in Italo Romena Leasing, companie in care detine de acum inainte functia de vicepresedinte.

Stoica a precizat ca obiectivele urmatoare ale companiei vor fi, in primul rand, micsorarea ponderii finantarii de autovehicule, pana la 30% din portofoliu, urmand ca leasingul de echipamente si cel imobiliar sa ajunga tot la acest procent. Pentru acest an compania tinteste o valoare a contractelor incheiate de 20,5 milioane euro. Obiectivul cel mai ambitios este insa cel pe termen mediu. Potrivit celor declarate de Dan Stoica, in urmatorii doi-trei ani se urmareste detinerea unei cote de 5% din piata romaneasca a leasingului.

"Banca Italo Romena se propune ca institut bancar de referinta pentru oamenii de afaceri italieni si romani. Nu puteam deci lipsi intr-un sector ca acela al leasingului, considerat important pe piata romaneasca si in continua dezvoltare in ultimii ani, mai ales cu privire la automobile", a declarat Franco Antiga, presedintele institutiei.

"Suntem activi atat in leasingul financiar, cat si in cel operativ si cea mai mare parte dintre contractele noastre sunt incheiate cu furnizori straini.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri