Piata romaneasca de francize s-a ridicat, anul trecut, la circa 900 milioane de euro, fiind francizate 110 branduri. Numarul acestora din urma este in crestere, ajungand pana la 170 in prezent, tendinta care se va mentine si in anii urmatori, avand in vedere nivelul foarte scazut al pietei autohtone de profil. Dat fiind ca taxele de intrare in acest sistem sunt mai mici cu peste 30% fata de tarile europene, este de asteptat o majorare a acestora si pe masura ce cererea va creste.

"In Romania, costurile sunt cu circa 30-50% mai mici decat in tarile din Europa de Vest sau America, dar in doi ani probabil ca va avea loc o aliniere a acestora la nivelurile din celelalte state", a declarat ieri Razvan Blid, consultant al companiei CHR Consulting. El spune ca in Romania franciza reprezinta 7% din comert, iar in Statele Unite, 70% din totalul activitatilor comerciale, unde se inregistreaza o cifra de afaceri de 90 miliarde de dolari anual. Cele mai de succes afaceri in franciza de pe piata romaneasca apartin segmentului de retail si servicii, care necesita si investitii mai mici.

Astfel, in cazul retailului, pentru costurile pentru intrare, care reprezinta circa 60% din costul demararii afacerii, pot ajunge pana la 25.000 de euro. In cazul francizei pentru servicii, taxa este cuprinsa intre 10.000 si 50.000 de euro, in timp ce pentru fast-food sunt necesare fonduri de pana la 100.000 euro. Redeventele variaza, in cazul francizei pe retail, intre 0 si 6% din cifra de afaceri, pentru ca pe segmentul serviciilor aceasta sa urce si pana la 20%. Alaturi de faptul ca in Romania nu sunt inca investitori de calibru care sa practice acest sistem, companiile mari, multinationale, sunt reticente la intrarea pe piete care nu si-au dovedit inca succesul, asa cum este cea autohtona.

"In Romania, problema banilor se regaseste si in afacerile in sistem de franciza. Bancile si societatile de leasing nu ofera produse adecvate firmelor care se dezvolta in acest sistem", a mai spus Blid.

In Romania cele mai importante branduri in franciza sunt McDonalds, Intersport, KFC, Fornetti, Gogoasa Infuriata sau Germanos, existand semnale ca unele companii precum Ikea se pregatesc sa patrunda pe piata. Franciza este o modalitate de desfasurare a unei afaceri prin care detinatorul unui brand - francizorul - incredinteaza, contra cost, dreptul de folosinta al acestuia si un pachet de norme ce privesc utilizarea unui anumit francizat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri