Initiativa legislativa privind transformarea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) din institutie de interes public in societate pe actiuni a trecut cu bine de Comisia Buget-Finante din Camera Deputatilor.

Vicepresedintele BVB, Septimiu Stoica, ne-a declarat ca proiectul de lege a fost acceptat de majoritatea deputatilor din comisie. Cu toate acestea, conducerea Bursei nu poate rasufla usurata, deocamdata, deoarece raportul comisiei pe marginea proiectului urmeaza sa fie dezbatut in plenul Parlamentului.

Initiativa a starnit discutii aprinse in randurile politicienilor, oamenilor de afaceri si reprezentantilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Aceasta pentru ca textul prevede impartirea capitalului social, rezultat din reevaluarea activelor societatii, in mod egal si gratuit intre brokeri, membri ai Asociatiei BVB.

Astfel, acestia din urma vor dobandi automat si dreptul de a detine 75% din Depozitarul Central, entitate a carei dimensiune este adesea comparata cu cea a unei societati bancare. Printre oponentii vehementi ai proiectului se numara presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru.

El sustine ca transformarea Bursei ar trebui sa se faca „printr-o procedura publica, transparenta, si nu incalcandu-se flagrant principiul fundamental al accesului nediscriminatoriu la procesul de privatizare“.

Florin Pogonaru: „Transformarea Bursei ar trebui sa se faca printr-o procedura publica, transparenta“

In replica, vicepresedintele BVB afirma ca Bursa nu urmeaza sa se privatizeze, nefiind o institutie de stat sau o autoritate publica, ci „o institutie de tip asociativ“. „Bursa este o institutie de interes public in sensul ca serveste publicul“, precizeaza Stoica. El mai spune ca Bursa este o entitate care a putut functiona doar pentru ca brokerii au fost de acord sa plateasca taxe si comisioane.

In ceea ce priveste Depozitarul Central, reprezentantul BVB sustine ca n-are nici o legatura cu impartirea, in mod gratuit, a actiunilor intre brokeri si ca cele doua subiecte sunt corelate in mod discretionar, facandu-se, astfel, presiuni pe ideea de proprietate asupra Bursei.

„La toate bursele din lume, Depozitarul Central este detinut de piata“, sustine el. „Noi nu urmarim sa detinem 75%, ci 51%.

Bursa fiind actionar majoritar, putem asigura controlul asupra costurilor de tranzactionare si asupra riscurilor. Cei care nu vor ca Bursa sa fie actionar majoritar la Depozitarul Central urmaresc, de fapt, sa transforme aceasta entitate intr-una profitabila“, mai spune Stoica.

Conducerea Bursei sustine ca Depozitarul Central va avea statut de asociatie non-profit, asa cum prevede proiectul de lege de pe masa Parlamentului.

Intermediarii de pe piata de capital spun ca e normal sa nu plateasca pentru actiunile BVB.

Ionel Uleia: „Nu exista un actionar majoritar la Bursa, aceasta fiind creata de brokeri“

„Brokerii au facut eforturi mari, de-a lungul timpului, pentru ca Bursa sa functioneze, platind taxe si comisioane. E normal ca ei sa primeasca actiuni gratuit. Nu vad de ce ar trebui sa mai platim inca o data. E ca si cum am fi construit o casa si trebuie sa platim din nou pentru ea“, declara presedintele societatii de brokeraj Prime Transaction, Ionel Uleia. El face precizarea ca „nu exista un actionar majoritar la Bursa, aceasta fiind creata de brokeri“.