O serie de tranzactii speculative din cursul zilei de luni au atras deprecierea monedei nationale cu doi bani in prima parte a sedintei, de la 3,54 la 3,56 lei/euro, urmata de revenirea leului pana la 3,53 lei/euro la finalul sedintei valutare, cu un ban mai putin decat vineri seara, spun dealerii.
La prima ora, euro era cotat la 3,54 lei, dupa care cursul a cazut brusc la 3,52 lei/euro, dar si-a revenit la fel de brusc la 3,55 lei/euro, iar apoi a continuat sa urce treptat pana la 3,5620 lei/euro. Ulterior, leul a recuperat terenul pierdut pana la 3,5260, iar la finalul zilei, euro era cotat la 3,5320-3,5370 lei.

"Am asistat la o evolutie speculativa cu testarea repetata a nivelului de 3,56 lei/euro. In mare parte a fost vorba de tranzactii speculative si de ordine de vanzare de valuta, mai ales din partea sectorului corporativ. Volatilitatea din piata a fost destul de mare", a spus dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narcis Noaghea, pentru NewsIn.

Cursul afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,5584 lei/euro, descrie o depreciere a monedei nationale cu un ban (0,28%) fata de euro, de la 3,5484 lei/euro, cat era vineri.

Pe pietele internationale, dolarul s-a apreciat de la 1,4453 la 1,4328 dolari/euro, dar ulterior dolarul s-a depreciat brusc la 1,4400, iar la 17:00, ora Romaniei, moneda americana era cotata la 1,4375 dolari/euro.

Cursul afisat luni de banca centrala arata o depreciere a monedei nationale cu patru bani (1,65%) fata de dolar, de la 2,4386 lei/dolar, cat era vineri, la 2,4789 lei/dolar, ca urmare a deprecierii leului fata de euro si a monedei europene fata de dolar pietele internationale.

Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de luni un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 6,54% pe an, fata de 7,10% pe an cat era la sfarsitul saptamanii anterioare, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 7,19% pe an, de la 7,67% pe an, cat era vineri.

Dobanzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) in lei au coborat usor la 6,75% pe an, pentru ca se apropie sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii. In plus, se vehiculeaza si mai multe sume restituite din oferta Transgaz, potrivit dealerilor.

Banca centrala a atras 5,737 miliarde lei la licitatia de luni, iar scadenta depozitului va avea loc pe 28 decembrie, in conditiile in care ziua de 31 decembrie a fost declarata de BNR drept zi nebancara. Dobanda oferita de banca centrala a fost de 7,50% pe an, iar la licitatie au participat 17 banci.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri