Astfel, depozitele in lei ale romanilor au ajuns in noiembrie la 40,15 miliarde lei (11,5 miliarde euro), cu 52,9% mai mari fata de aceeasi luna din anul trecut, in timp ce depozitele in valuta au avansat cu 55,1% in acelati interval pana la 23,05 miliarde lei (6,59 miliarde euro).

Depozitele firmelor au crescut, in schimb, intr-un ritm mult mai lent. Firmele aveau depozite in lei de 40 miliarde lei (11,44) la 30 noiembrie, in crestere cu 24,4% fata de a 11-a luna din 2006, si depuneri in valuta la banci de 15,44 miliarde lei (4,4 miliarde euro), cu 5,9% mai mari decat in acelasi interval din anul trecut.

Depozitele populatiei si firmelor din Romania insumau, la 30 noiembrie, 118,64 miliarde lei (33,92 miliarde euro), in crestere cu 35,1% fata de noiembrie 2006, si echivalau cu 30,4% din produsul intern brut (PIB), estimat pentru acest an la 390 miliarde lei de Comisia Nationala de Prognoza.

Ritmul de crestere al depozitelor a fost insa depasit in mod clar de avansul creditelor acordate de banci populatiei si firmelor, care au ajuns la 141,12 miliarde lei (40,35 miliarde euro) la 30 noiembrie, cu 55,1% mai mari decat in noiembrie 2006. Astfel, creditul neguvernamental era la 30 noiembrie cu 18,94% (22,48 miliarde lei, 6,4 miliarde euro) mai mare decat depozitele atrase de banci.