Directorul executiv al OTP Bank Romania, Laszlao Diosi (foto), a declarat ca revizuirea planurilor de extindere a bancii si suspendarea temporara a acordarii de credite negarantate la 14 filiale ale diviziei locale nu afecteaza tintele OTP Bank Romania.

Diosi a spus ca banca a incetat sa mai semneze contracte pentru imprumuturi negarantate la 14 filiale incepand cu noiembrie 2007, urmand sa revina la normal din martie 2008.

Acesta a atribuit o parte din problema numarului mare de credite neperformante personalului necalificat.

Diosi a declarat ca in Romania s-au deschis peste 1000 de filiale bancare in ultimii trei ani, ceea ce a dus la o reducere a personalului calificat. Salariile au crescut cu 25%, cu mult peste rata inflatiei de 7%.

Citeste si:

OTP Bank Romania avea 109 filiale la sfarsitul anului 2008, fata de 170-200 filiale, numar ce i-ar oferi bancii acoperirea optima, a adaugat Diosi. Divizia se va concentra pe o mai buna utilizare a retelei existente si pe vanzari prin intermediul agentilor, a mai spus Diosi.

OTP Bank Romania se va concentra pe imprumuturi ipotecare si pe servicii noi pentru piata din Romania, ce au fost deja testate in Ungaria.

Divizia OTP din Romania a inregistrat pierderi de 3,5 miliarde forinti in 2007, o imbunatatire de 18,3% fata de pierderile suferite in 2006, potrivit unui raport preliminar al bancii.