Aproape jumatate dintre intreprinzatorii din Romania (47%) au oferit anul trecut asigurari de viata ca beneficii salariale, iar 62% dintre companii au ales ca stimulent serviciile medicale, a declarat seful de resurse umane al companiei PricewaterhouseCoopers (PwC), Horatiu Cocheci.

Studiul salarial si de beneficii realizat de PricewaterhouseCoopers mai arata ca pensiile private au fost folosite de numai 3% dintre angajatori, un nivel asteptat de jucatori, in conditiile in care piata se afla la inceput.

"In ce priveste asigurarile de viata, companiile s-au orientat in special catre asigurarile in caz de deces", a mentionat Cocheci, care a adaugat ca baza de calcul pentru asigurarea de viata este, in medie, de doua salarii anuale.

Horatiu Cocheci a mai spus ca pensiile private intra in categoria de beneficii de protectie, care se bazeaza atat pe nevoia de protectie fata de risc, cat si pe potentialul de investitie.

Potrivit aceluiasi studiu, cele mai oferite beneficii de catre companiile din Romania sunt tichetele de masa, urmate de suporturile financiare penstru ocazii speciale si abonamentele la clinicile medicale private. Ultimele pozitii in clasament sunt ocupate de beneficiile acordate de angajator prin intermediul fondurilor de pensii, actiunilor si prin oferirea posibilitatii de a participa la profit.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri