Echilibristica intre creditele bancare si garantarea acestora cu active proprii
In Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare s-au operat, in ultima perioada, o serie de inscrieri referitoare la active ale Rompetrol Rafinare Constanta sau Rompetrol Group, gajate in schimbul unor imprumuturi bancare. Creditele astfel angajate au valori cuprinse intre sute de mii si milioane de dolari. Printre institutiile creditoare se numara HVB Bank Romania, Bank Austria Creditanstalt, BRD-Groupe Societe Generale, Banca Comerciala Romana, Citibank Romania. Sunt inregistrate, astfel, garantii precum "stocuri prezente si viitoare de titei si de produse finite petroliere care sunt sau vor fi localizate la Oil Terminal Constanta, in portul Petromidia ori la sediul Rompetrol Rafinare", fiind alocate produsele depozitate in tancurile si rezervoarele din patrimoniul societatii. Cel mai mare dintre aceste gajuri pare sa fie pentru majorarea creditului sindicalizat, de la 85 la 110 milioane de dolari, acordat Rompetrol de catre HVB Bank Romania, Bank Austria Creditanstalt si BCR. Actionarii societatii sunt convocati intr-o adunare generala extraordinara, programata pentru data de 24 iunie, pentru a ratifica aceasta solutie de finantare.

Agentia Fitch sensibilizeaza bancile

Acest val de imprumuturi bancare vine pe fondul unei situatii inca incerte, intr-o perioada in care anchetele Parchetului asupra unor angajati ai grupului Rompetrol "reprezinta un factor foarte important in evolutia ratingurilor companiei, mentinerea calificativelor la nivelul actual depinzand de proprietatea asupra rafinariei Petromidia", potrivit agentiei de evaluare Fitch Ratings. Agentia aminteste, intr-un comunicat, ca principalele acuzatii in cadrul anchetei se refera la privatizarea principalei unitati a Rompetrol, rafinaria Petromidia, iar printre persoanele vizate se numara presedintele si actionarul majoritar, Dinu Patriciu, care a fost chiar retinut, pentru 24 de ore, la sfarsitul lunii mai.

Analistii Fitch apreciaza ca ramanerea la categoria actuala depinde de mentinerea lichiditatii grupului, precum si a proprietatii asupra rafinariei Petromidia. Agentia de evaluare arata ca investigatia nu va determina, cel mai probabil, bancile creditoare sa ceara rambursarea anticipata a creditelor acordate Rompetrol. Cu toate acestea, Fitch va continua sa monitorizeze lichiditatea Rompetrol. O deteriorare semnificativa a acesteia, spre exemplu prin plata unor amenzi, un rezultat negativ al anchetei sau rambursarea anticipata a creditelor catre banci va exercita o anumita presiune asupra ratingurilor. Potrivit Fitch, datoriile companiei sunt in majoritate imprumuturi bancare pe termen scurt, reflectand un risc de refinantare relativ ridicat. In fine, analistii Fitch si-au exprimat preocuparea ca anchetele Parchetului ar putea distrage atentia managementului companiei de la implementarea strategiilor si a operatiunilor cotidiene.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri