"In prezent se analizeaza posibilitea de a intra pe leasing operational - si cred ca va fi o decizie favorabila. Piata se afla inca la inceput si este loc de crestere, de educare a clientilor in acest sens", , a declarat, citat de NewsIn, directorul general al BCR Leasing, Claudiu Emanuil Stanescu.

Acesta a adaugat ca lipsa de informare si de cunoastere sunt principalele probleme ale acestui segment.

El a mentionat ca leasingul operational reprezinta un produs integrat, care necesita multi parteneri implicati cum sunt furnizorii auto, service-urile sau furnizorii de piese.

Seful BCR Leasing a adaugat ca leasingul operational se deosebeste de leasingul financiar mai ales prin modalitatea in care se tine contabilitatea.

"Daca pentru leasingul financiar, bunul se amortizeaza la utilizator, in cazul leasingului operational bunul se amortizeaza la societatea de leasing", a precizat Stanescu.

El considera ca proprietatea schimba radical evidentierea contabila, astfel ca este destul de greu ca o societate sa fie gestionata pentru ambele segmente de leasing.

BCR Leasing si-a dublat afacerile in primul trimestru din acest an, pana la 156,2 milioane euro
BCR Leasing IFN a afisat o valoare a bunurilor finantate de 156,21 milioane euro in primul trimestru din acest an, in crestere cu 95% fata de aceeasi perioada din 2007, ca efect al avansului de peste trei ori a vanzarilor pe segmentul de vehicule comerciale, a mentionat directorul general al BCR Leasing.

In primul trimestru din 2007, BCR Leasing finantase bunuri in valoare de 80,26 milioane euro.

Stanescu a precizat ca rezultatul afisat pe segmentul de vehicule comerciale grele s-a datorat mai ales campaniei lansate de BCR Leasing la inceputul lui februarie, de reinnoire a parcului national de vehicule comerciale grele.

Citeste si:

"Cu siguranta vor mai exista si alte campanii. Cred ca unele dintre ele vor viza segmentul de real estate, in ce priveste tranzactiile clasice de vanzare cumparare sau operatiuni sale & lease back", a mai spus Stanescu.

"In aceasta perioada s-au cumparat foarte multe vehicule de transport, deoarece au fost multe licitatii", considera Stanescu.

El a adaugat ca BCR Leasing a castigat licitatia organizata de Transbus SA in februarie, privind finantarea a 20 de autobuze de transport de calatori pentru muinicipalitatea Buzau cu circa 4,5 milioane euro.

Pe segmentul de vehicule comerciale, BCR Leasing a finantat bunuri in valoare de 84,35 milioane euro in primul trimestru al anului, in crestere de aproape patru ori fata de acelasi interval din 2007, cand inregistrase o valoare a bunurilor finantate de 22,4 milioane euro.

"Valoare totala a contractelor finantate de companie s-a ridicat la 201,35 milioane euro in primul trimestru al anului, aproape dublu fata de acelasi interval din 2007, cand inregistrase o valoare de 103,81 milioane euro", a mai spus seful BCR Leasing.

Din totalul bunurilor finantate de BCR Leasing in primul trimestru din acest an, 44,15 milioane euro au rezultat din finantari pe segmentul de autoturisme, 19,8 milioane euro l-au reprezentat finantarile de echipamente, 8 milioane euro au constat in finantari pe segmentul imobiliar, la care se adauga 84,35 milioane euro pe segmentul de vehicule comerciale.

In structura portofoliului, autoturismele - inclusiv flote - aveau o pondere de 28,27% in primul trimestru, mai mult de jumatate (54%) constau in finantari pentru vehicule comerciale, echipamentele reprezintau 12,67%, iar leasingul imobiliar cantarea 5,07%.

Ponderea finantarii de autoturisme in totalul portofoliului s-a diminuat in primul trimestru al acestui an cu 10,12% fata de acelasi interval din 2007, concomitent cu cresterea cu 26,11% pe segmentul vehiculele comerciale - de la 27,89% in primul trimestru al anului trecut - si cu o scadere cu 3,91% a leasingului imobiliar (de la 8,98% in primul trimestru din 2007).

Stanescu a mai spus ca, pe langa proiectul imobiliar de 25 milioane euro aflat in derulare, compania se afla in discutii pentru finantarea unui complex de locuinte in localitatea Cernica, in valoare de circa 16 milioane euro.