Tranzactiile la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Rasdaq si Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) sunt suspendate pana luni, 4 iulie, pentru aplicarea unor masuri legate de implementarea procesului de denominare a monedei nationale. Procesul de denominare a intrat in prima etapa de la 1 martie, cand afisarea duala a preturilor a devenit obligatorie, atat in moneda noua (RON), cat si in bani vechi (ROL). BVB si Rasdaq au introdus in sumarul zilnic de tranzactionare, incepand cu data de 1 martie, pretul de inchidere pentru valorile mobiliare atat in moneda veche, cat si in moneda noua.