Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a elaborat legislatia secundara pentru aplicarea Legii 297/2004 privind piata de capital, cele patru regulamente intrand in vigoare vinerea trecuta.
"Era firesc sa fie elaborate si sa intre in vigoare aceste regulamente dupa aparitia, anul trecut, a legii privind piata de capital, care face dese trimiteri la legislatia secundara.
Acum nu mai avem probleme la nivel de reglementari, acestea fiind corelate cu legislatia europeana, ci la gradul de transpunere in practica. Vor exista si efecte benefice, dar si dificultati de adaptare pe care, daca le vom constientiza si intelege, poate vom reusi sa le depasim", a declarat Septimiu Stoica, vicepresedintele Comitetului Bursei de Valori, citat de Mediafax.
Regulamentul 12/2004 privind serviciile de investitii financiare stabileste conditiile de autorizare si functionare a intermediarilor, traderilor si consultantilor de investitii.
De asemenea, prin acest regulament este reglementata derularea operatiunilor bursiere prin Internet si tranzactiile in marja.
Regulamentul 13/2004 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare clarifica modul de desfasurare a ofertelor publice, conditiile de admitere si de retragere de la tranzactionare a valorilor mobiliare si conditiile de rascumparare a actiunilor.
Cerintele de raportare si stabilizarea pretului valorilor mobiliare cand oferta de vanzare este mare reprezinta alte elemente legiferate prin acest regulament.
Autorizarea, functionarea si supravegherea pietelor reglementate si a sistemelor alternative de tranzactionare sunt stabilite prin Regulamentul 14/2004 privind pietele reglementate si sistemele alternative de tranzactionare.
Regulamentul 15/2004 privind autorizarea si functionarea societatilor de administrare a investitiilor, a organismelor de plasament colectiv si a depozitarilor detaliaza si investitiile ce pot fi efectuate de un organism de plasament colectiv, modalitatea de calcul a activului net si regulile de evaluare a activelor.
Potrivit acestui regulament, Societatile de Investitii Financiare (SIF) vor putea realiza plasamente mai diversificate, atat numarul, cat si limitele procentuale de detinere in diferite instrumente investitionale fiind majorate.

CNVM a emis o noua ordonanta privind valoarea activului net al fondurilor de investitii

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis, saptamana trecuta, Ordonanta nr. 272 privind denominarea monedei nationale si implicatiile acesteia asupra valorii unitare a activului net al fondurilor deschise de investitii, abrogand in acest fel Ordonanta precedenta, cu numarul 232, emisa la 9 iunie. Conform hotararii CNVM, pentru fondurile deschise de investitii a caror valoare unitara a activului net este mai mica decat 50.000 lei vechi (5 lei noi), exprimarea acesteia in lei noi se va realiza cu patru zecimale. Valoarea unitara a activului net al fondurilor deschise de investitii se determina prin impartirea la 10.000 a sumelor exprimate in lei vechi, fiind utilizate pentru exprimarea acesteia numai primele patru zecimale, urmatoarele zecimale nefiind luate in calcul. Pentru efectuarea operatiunilor de cumparare/rascumparare de titluri de participare, suma rezultata in urma inmultirii valorii unitare a activului net cu numarul de titluri de participare cumparate/rascumparate va fi rotunjita la doua zecimale, urmatoarele zecimale nefiind luate in considerare. Pentru fondurile deschise de investitii a caror valoare unitara a activului net este mai mare sau egala cu 50.000 lei vechi (5 lei noi), exprimarea acesteia se poate realiza cu doua zecimale. In aceasta situatie, valoarea unitara a activului net al fondurilor deschise de investitii se determina prin impartirea la 10.000 a sumelor exprimate in lei vechi, fiind utilizate pentru exprimarea acesteia numai primele doua zecimale, urmatoarele zecimale nefiind luate in calcul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri