Eureko Confort are un grad de risc mediu, iar Eureko Activ un grad de risc ridicat.

Pe clase de active, Eureko Confort va aloca 70% din total in instrumente cu venit fix si 30% in actiuni, in timp ce fondul cu risc ridicat Eureko Activ va investi 55% din active in instrumente cu venit fix si 45% in actiuni.

La data ultimei raportarii, erau active 7 fonduri de pensii facultative (pilonul III): AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata) si OTP Strateg (administrat de OTP Garancia Asigurari), potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

"Succesul obtinut pe piata pensiilor private, printr-o pozitionare in top 5 administratori de pensii si decizia actionarului principal al companiei, Eureko BV, de a investi inca 3,2 milioane euro in compania de pensii, sunt motive intemeiate pentru a activa si pe piata pensiilor facultative", a declarat Besim Jawad, director general Interamerican Pensii.

Numarul total de participanti atras de cele sapte fonduri de pensii facultative era de 110.316 la 30 iunie, dupa cum arata datele publicate de CSSPP.

"Hotararea de a introduce numele actionarului nostru majoritar in denumirea fondurilor facultative pe care le vom administra are drept scop sublinierea apartenentei noastre la un grup financiar vest-european, extrem de solid", a mai spus Jawad.

Citeste si:

Politica de investitii a fondurilor de investitii facultative urmareste obtinerea celei mai ridicate performante, compatibila cu profilul de risc al fondurilor si practicilor prudentiale.

Interamerican Fond de Pensii, divizia de pensii private a grupului, ocupa locul al cincilea pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II) dupa repartizarea aleatorie, cu 263.979 de clienti si o cota de piata de 6,35%.

Strategia de investitii este conceputa pe termen lung, iar activele vor fi diversificate in mod corespunzator, astfel incat sa se evite dependenta excesiva de un anumit activ sau emitent.

Potrivit legislatiei in vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu varsta de cel mult 52 ani si sase luni. Contributia la pensiile facultative nu poate depasi 15% din salariul brut si este deductibila in limita a 200 euro pe an, pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator din impozitul pe profit.

Primele contributii in sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au inceput sa fie colectate in mai 2007.

Compania de asigurari Interamerican Romania a intrat pe piata romaneasca in 1995, ca subsidiara a companiei elene Interamerican, preluata, in 2001, de grupul financiar olandez Eureko Group BV.