Moneda nationala s-a apreciat cu doi bani si jumatate spre finalul sedintei, pana la 3,54 lei/euro, intr-o evolutie decuplata, in linii mari, de cea a regiunii, pe fondul lipsei de lichiditate din piata monetara, sustin dealerii.
"In regiune, zlotul polonez a ramas la nivelul de vineri si singura valuta care s-a mai apreciat putin a fost forintul. Cred ca intarirea leului din aceasta sedinta a fost determinata si de dobanzile mari din piata monetara - este posibil sa mai fie inca nevoie de bani pentru plati la buget inca neefectuate", a declarat dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Tugneanu, citat de nNewsIn.

Pe parcursul sedintei, leul s-a apreciat constant, de la cotatii apropiate de 3,56 lei/euro in deschidere pana la cotatii sub 3,54 lei/euro. La ora 17:10, euro era cotat cu 3,5370-3,5420 lei.

Cursul de referinta afisat de banca centrala indica o apreciere cu aproape doi bani (0,47%) a leului in fata euro, pana la 3,5489 lei/euro, respectiv o intarire cu peste un ban (0,58%) a monedei nationale in fata dolarului, pana la 2,2546 lei/dolar, de la 2,2678 lei/dolar, cat era vineri.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat de la 1,5685 dolari/euro pana la 1,5768 dolari/euro, pe fondul asteptarile negative ale pietei in privinta pierderilor pe care le-ar putea afisa unele banci mari americane, din cauza crizeicreditelor din SUA. La 17:10, ora Romaniei, euro era cotat la 1,5725 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,78% pe an, sub cel de 11,57% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 11,28% pe an, de la 12,07% pe an, cat era vineri.

Dobanzile interbancare se mentin peste nivelul dobanzii de politica monetara, la 11,50-12% pe an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri