Initial, Fondul de Garantare era prevazut sa devina operational pana la sfarsitul acestui an.

Fondul de garantare pentru pensiile private obligatorii va functiona dupa modelul fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

"Fondul de garantare a pensiilor private va deveni operational cel mai probabil in primul trimestru din 2009, dupa ce va parcurge intreg circuitul legislativ. Contributia initiala pentru fiecare administrator la acest fond va fi de 1% din capitalul social", a mentionat Oancea.

El a adaugat ca aceasta taxa va fi perceputa, ulterior, in functie de volumul de active acumulate.
Oancea a adaugat ca Fondul de garantare va interveni in situatia in care un administrator nu poate acoperi, la data scadentei, contributiile participantilor.

Criza economica de pe plan international poate afecta randamentul activelor, dar nu siguranta lor

In ce priveste criza financiara internationala, Oancea a mentionat ca "sunt luate toate masurile din punct de vedere legislativ ca sa nu apara probleme majore in ce priveste piata pensiilor private".
seful CSSPP considera ca singurul impact negativ pe care il poate avea criza internationala asupra pensiilor private este cel al randamentelor, insa nu asupra sigurantei banilor.

Citeste si:

"In prezent, banii sunt investiti prudent in titluri de stat, obligatiuni municipale si corporatiste si doar o mica parte, intre 5 si 7% din valoarea activelor in piata de capital", a spus presedintele CSSPP.

Oancea a estimat ca, din totalul activelor acumulate de cei 14 administratori, de aproximativ 150 milioane euro, numai 7-8 milioane euro sunt investiti pe piata de capital, ceea ce reprezinta o suma destul de mica.

"Exista riscuri normale intr-o economie de piata, dar nu exista riscul sigurantei fondurilor", a explicat Oancea, care a adaugat ca banii participantilor sunt in siguranta, in conditiile in care administratorii au facut unele rezerve, fac rapoarte zilnice cu privire la active, iar sistemul bancar din Romania este unul solid.

"Avem o piata incipienta. Este usor cand ai bani putini sa te protejezi prin a modifica strategia de investitii", a explicat seful CSSPP

Potrivit legislatiei, un fond de pensii private va putea investi cel mult 50% din active in actiuni cotate la burse din Romania sau din alte state europene, maximum 70% in titluri de stat, 20% in instrumente ale pietei monetare si cel mult 30% in obligatiuni corporatiste.

Valoarea activelor nete administrate de cei 14 administratori erau de 398,81 milioane lei (112,9 milioane euro) la finalul lui august.