"Leul s-a depreciat destul de mult, la fel ca alte monede din regiune. Cu toate ca exista destula lichiditate pe pietele europene, se poate vorbi de o lipsa de incredere a investitorilor fata de pietele emergente", a declarat, pentru NewsIn, dealerul Bancii Transilvania Florin Bota.

Leul a deschis sedinta la cotatii de aproximativ 3,6900-3,6930 lei/euro, cu aproape un ban mai mult decat era cotat vineri seara, dupa care a continuat sa piarda teren, pana la un nivel de 3,7100 lei/euro. La 16:45, bancile cumparau un euro cu 3,7094 lei si il vindeau cu 3,7157 lei.

Pe pietele din regiune, zlotul polonez a pierdut teren de la 3,3533 la 3,4107 unitati/euro, apoi apreciindu-se usor, pana aproape de 3,39 zloti/euro. Moneda ungureasca s-a depreciat de la 239,63 la 243,40 forinti/euro, nivel sub care a oscilat ulterior.

Cursul de referinta publicat de banca centrala indica o depreciere a leului cu 2 bani (0,54%), pana la 3,7028 lei/euro, nivel ce nu a mai fost atins de aproape sase luni, respectiv o depreciere de aproape 6 bani (2,28%) a leului, pana la 2,5830 lei/dolar, de la 2,5254 lei/dolar, cat era vineri.

Citeste si:

Pe pietele internationale, dolarul s-a apreciat fata de moneda europeana de la aproximativ 1,4562 pana la 1,4301 dolari/euro, dupa care si-a inversat usor tendinta si s-a apropiat de nivelul de 1,44 dolari/euro. La ora 16:55, ora Romaniei, iar euro era cotat cu 1,4387 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, luni, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 11,16% pe an, peste cel de 10,92% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut pana la 11,66% pe an, de la 11,42% pe an, cat era vineri.

Dobanzile overnight se mentin la un nivel ridicat de 11-12% pe an, peste cel al dobanzii cheie, de 10,25% pe an.
BNR a atras, luni, 30 milioane lei (8,1 milioane euro) de la o singura banca, sub forma de depozit cu scadenta pe 6 octombrie, la o dobanda de 10,25% pe an, egala celei de politica monetara.