Leul s-a depreciat in a doua parte a zilei de ieri pana la 3,6350 lei/euro, iar la inchiderea sedintei valutare locale a oscilat in jurul nivelului de 3,63 lei/euro, in conditiile in care toate valutele tarilor din regiune au pierdut teren in fata euro.
"Piata a fost linistita astazi (n.r -ieri), iar leul a fluctuat intre marje destul de stramte fata de cum ne-am obisnuit. Nu au fost volume mari de tranzactionare, iar cursul se situeaza la un nivel de echilibru avand in vedere dobanzile mari din piata", a comentat, citat de NewsIn, Ciprian Mihai, sef de trezorerie in cadrul Volksbank Romania.

Leul a inceput sedinta in apropiere de 3,61 lei/euro si, dupa ce s-a depreciat la 3,6410 lei/euro a revenit la cotatiile din deschidere. Ulterior, moneda nationala a reintrat pe o tendinta de depreciere, iar la ora 17:10, bancile cumparau un euro cu 3,6270 lei si il vindeau cu 3,64 lei.

La cursul de referinta al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), leul a castigat ieri aproape 5 bani (1,32%) in fata euro, pana la 3,6207 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat marti de BNR arata, in schimb, o depreciere a leului cu un ban (0,42%), pana la 2,7326 lei/dolar, de la 2,7213 lei/dolar, cat era anterior, ca urmare a aprecierii inregistrate de dolar pe pietele internationale.

In regiune, forintul a pierdut teren initial de la 269 la 276,68 unitati/euro, ulterior apreciindu-se usor, pana la 274,65 forinti/euro. Zlotul s-a depreciat in prima faza de la 3,5720 la 3,6416 unitati/euro, pentru ca apoi sa castige teren pana la 3,6253 zloti/euro.

Pe pietele internationale, moneda americana a continuat sa se aprecieze in fata euro, de la 1,3353 la 1,3154 dolari/euro, dupa care si-a inversat usor tendinta, iar in jurul orei 17:15, ora Romaniei, euro era cotat la 1,3216 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de marti, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 15,21% pe an, peste cel de 15,99% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 53,28% pe an, de la 56,05% pe an, cat era luni.

Dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight s-au mentinut la niveluri ridicate, luni, la 20-40% pe an, mult peste dobanda de politica monetara, de 10,25%, pe fondul cererii mari de lei din piata.

"Au fost si tranzactii la un nivel mai ridicat de 40% pe an. Spread-ul este foarte mare, dobanzile fiind reprezentative pentru bid, mai putin pentru ask", a mai spus Ciprian Mihai.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri