Piata bursiera revine la tranzactii tipice de vara, cu variatii mici pe perioade lungi, sunt de parere brokerii. Aceasta in ciuda faptului ca mai exista companii care nu si-au prezentat inca rezultatele financiare. Spre exemplu, BRD sau Flamingo.
Pe de alta parte, rezultatele foarte bune anuntate miercuri de Rompetrol nu au influentat, deocamdata, piata, remarca brokerii. In acelasi timp, ei constata ca, in ultima perioada, investitorii nu mai au rabdare sa-si structureze un plan de investitii pe termen lung.

"Cele mai multe tranzactii sunt speculative si se fac dupa zvonuri, astfel ca nu se mai ia in calcul analiza fundamentala", afirma Florin Catinas, broker la societatea WBS Romania. "Petrom a fost locomotiva pietei", spune brokerul, considerand ca exista o corelatie intre aceasta si OMV.

Societatea petroliera a copiat trendul ascendent al companiei OMV, listata la bursa de la Viena. Pana ieri, insa, cand Petrom a inregistrat o scadere a cotatiei, cum de altfel s-a intamplat cu majoritatea actiunilor, fapt reflectat de toti indicii bursieri. BET a scazut cu 0,3%, in timp ce indicatorii intregii piete si societatilor financiare, BET-C si BET-FI, s-au depreciat cu 0,5%. Valoarea totala a schimburilor cu actiuni a fost de 17,3 milioane de lei, echivalentul a 4,9 milioane de euro. Peste jumatate din valoare tranzactiilor bursei a fost obtinuta de patru emitenti, RRC si trei SIF-uri.

Rompetrol Rafinare (RRC) a acaparat piata, in conditiile in care s-a transferat un volum foarte mare de titluri, 71,6 milioane. Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 6,9 milioane de lei, iar pretul unei actiuni a coborat cu 0,2%, pana la 0,0953 lei. Evolutia RRC poarta inca amprenta imaginii profund afectata de ancheta in care este implicat managementul companiei, fara sa mai primeze aspectul economic, este de parere Catinas. Rompetrol ramane insa compania de pe piata de capital cu cel mai mare potential, precizeaza brokerul.


SIF-urile ar putea sa scoata din amorteala piata de capital.

Titlurile financiare au continuat sa fie in atentia jucatorilor, avand in vedere ca numarul de actiuni cu care s-au efectuat schimburi a fost in crestere, mai ales spre finalul sedintei de tranzactionare. Dupa sedinta de ieri, brokerii au aflat ca ordonanta guvernamentala care prevede ridicarea pragului de detinere la SIF-uri la 1% a fost publicata in Monitorul Oficial.

Acest fapt va conduce, probabil, la cresterea cotatiilor actiunilor celor cinci societati de investitii financiare in sedinta de azi, afirma unii intermediari. S-au transferat 1,6 milioane de actiuni SIF 1 Banat-Crisana, la valoarea totala de 2,3 milioane de lei. Pretul a ramas cel din sedinta precedenta, de 1,4000 lei/actiune. SIF 5 Oltenia a fost pe locul doi in preferintele jucatorilor, astfel ca au fost transferate 1,5 milioane de actiuni, cu un rulaj de 2 milioane de lei. Pretul titlurilor SIF 5 a scazut usor, cu 0,7%, ajungand la 1,3800 lei/actiune.

Singura societate financiara care a inchis sedinta pe crestere a fost SIF 2 Moldova. Pretul unui tiltu SIF 2 a crescut cu 0,8&, pana la 1,1900 lei/actiune. S-au facut schimburi cu 1,4 milioane actiuni, in valoare de 1,7 milioane de lei. Cea mai mare depreciere a pretului a inregistrat-o actiunile SIF 3 Transilvania, de 2%.

Pretul a fost, la finalul zilei, de 1,4600 lei/actiune, fiind tranzactionat cel mai mic volum de pe piata SIF-urilor, de 611 mii actiuni.

Banca Transilvania a facut fata tendintei de scadere a pietei, astfel ca un titlu TLV a inchis la acelasi pret din sedinta anterioara, de 0,8450 lei/actiune.

S-au facut schimburi doar cu 953 mii de actiuni TLV, cu un rulaj modest, de 804.627 lei. O valoare totala a tranzactiilor si mai mica a inregistrat Petrom, de doar 346.070 lei, in conditiile in care s-au transferat sub un milion de titluri, mai exact 742 mii. Pretul a scazut cu 0,6%, atingand 0,4650 lei/ actiune.

Actiunile Flamingo au inregistrat o depreciere de 4,1%, 2.3000 lei/actiune, insa pe volum mic, de doar 117.500 actiuni tranzactionate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri