Concomitent, Fitch a revizuit si perspectiva subsidiarelor Ceska Sporitelna si Slovenska Sporitelna ale Erste Bank. Astfel, perspectivele bancilor au fost coborate de la 'pozitiva' la 'stabila', iar ratingurile lor echivalate cu cele ale grupului bancar-mama, ca urmare a intergarii solide si a importantei strategice a bancilor in cadrul grupului.

"In contextul turbulentelor de pe piata, grupul Erste se confrunta cu tot mai multe provocari intr-un mediu operational in schimbare. In conditiile in care perspectivele economice pentru unele dintre tarile din Europa Centrala si de Est unde grupul desfasoara operatiuni vor incepe sa se inrautateasca in 2008, Fitch a decis sa coboare la 'stabila' perspectiva ratingului grupului bancar", explica directorul diviziei pentru institutii financiare de la Fitch, Michael Steinbarth.

Cu toate acestea, Fitch observa progresele pe care Erste le-a facut in generarea unor profituri operationale sustenabile fara sa compromita concret capitalizarea. Erste Bank a incheiat cu succes si integrarea Bancii Comerciale Romane, cumparata in trimestrul al patrulea din 2006.

Citeste si:

Joi, cand si-a afisat rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, Erste Bank a anuntat ca va beneficia de pachetul de sustinere acordat de statul austriac, care a facut o injectie de capital de 2,7 miliarde euro.

In 16 octombrie, agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a revizuit de la stabila la negativa perspectiva Erste Bank si perspectivele principalelor subsidiare, inclusiv BCR, motivand-si decizia prin agravarea riscului unui impact regional semnificativ al crizei financiare mondiale.

Intre timp, S&P a coborat cu o treapta ratingul BCR, dupa retrogradarea Romaniei.