La data raportarii, erau active noua fonduri de pensii facultative (pilonul III): ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata), AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Fond de Pensii Facultative), OTP Strateg (administrat de OTP Garancia Asigurari), Raiffeisen Acumulare (SAI Raiffeisen Asset Management) si Concordia Moderat (Asirom-Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative SA), potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Numarul total de participanti atras de cele noua fonduri de pensii facultative era de 135.974 la 31 octombrie, informeaza NewsIn.

ING Optim, cu un activ net de 13,43 milioane lei, se mentine pe primul loc dupa numarul de clienti, cu 33.187 de participanti atrasi.

Dupa criteriul activului net, lider al pietei ramane BCR Prudent, care a ajuns la finalul lunii octombrie la un activ net de 18,6 milioane lei, de la cei 31.922 de clienti ai sai.

AZT Moderato a atras 21.058 de participanti pana la finalul lunii octombrie si a ajuns la o valoare a activului net de 10,7 milioane lei, ING Clasic avea 19.449 de participanti si un activ net de 10,9 milioane lei, AZT Vivace - un activ net de 6,25 milioane lei si 16.170 participanti, iar Pensia Mea - 8.248 de participanti, cu un activ de 4,7 milioane lei.

OTP Strateg a afisat pentru finalul lunii octombrie un numar de 317 participanti si un activ net de 125.803 lei.

Citeste si:

Cea mai mare crestere fata de luna anterioara a fost inregistrata in octombrie de Raiffeisen Acumulare, ale carui active nete au sporit in august cu 1.853,93%. Fondul Raiffeisen Acumulare a facut in luna octombrie a patra raportare si a ajuns la un activ net de 1,04 milioane lei si la 5.449 de participanti.

Activele nete ale AZT Vivace au crescut cu 4,08% in a zecea luna a anului, cele ale Pensia Mea au urcat cu 12,59%, OTP Strateg si-a sporit activele cu 13,38%, iar ING Clasic - cu 8,15%. Valoarea activelor nete ale fondului AZT Moderato a urcat cu 6,65% fata de luna precedenta, in timp ce activele nete ale BCR Prudent au crescut cu 5,9%.

Fondul Concordia Moderat a facut in luna octombrie a doua raportare si a afisat un activ net de 21.742 lei, de la 174 participanti, iar valoarea activelor sale nete a crescut cu 120,23%.

Potrivit legislatiei in vigoare, pot contribui la pensiile private facultative salariatii cu varsta de cel mult 52 de ani si sase luni. Contributia la pensiile facultative nu poate depasi 15% din salariul brut si este deductibila in limita a 200 euro pe an, pentru angajat din impozitul pe venit, iar pentru angajator din impozitul pe profit.

Ministerul Economiei si Finantelor a introdus, insa, in proiectul de modificare a Codului Fiscal, majorarea pragului de deductibilitate la 250 euro la angajat si 250 euro la angajator.

Primele contributii in sistemul pensiilor private facultative (pilonul III) au inceput sa fie colectate in mai 2007.