In primele noua luni din 2007, compania inregistrase prime brute subscrise de 476,62 milioane lei.

Pe segmentul de asigurari generale, primele brute subscrise au crescut in primele trei trimestre cu 23,4%, pana la 505,4 milioane lei, in timp ce afacerile pe segmentul de asigurari de viata au sporit cu 3,5%, pana la 68,44 milioane lei.

Cheltuielile cu despagubirile si sumele asigurate se ridica la 337,8 milioane lei, in crestere cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut, se arata in raportul companiei.

Compania a platit despagubiri de 279 milioane lei pentru evenimente inregistrate pe segmentul de asigurari generale si 58,8 milioane lei pentru cele care apartin clase de asigurari de viata.

Potrivit raportului, cheltuielile de achizitie si de administrare au ajuns la 162,8 milioane lei, in crestere cu 20% fata de perioada similara a anului trecut.

"Variatia rezervelor tehnice este de 108,7 milioane lei, in crestere cu 25% fata de intervalul ianuarie-septembrie 2007", potrivit raportului.

Citeste si:

La jumatatea acestui an, Astra Asigurari era al optulea jucator de pe piata romaneasca de asigurari, cu o cota de piata de 5,73%.

In prezent, grupul Nova Trade, controlat de Dan Adamescu, este actionarul principal al companiei Astra Asigurari, cu o detinere de 73% din actiuni, iar grupul austriac Uniqa are o participatie de 27%, pentru care a platit 10 milioane euro in 2005.

Uniqa a anuntat recent ca renunta la preluarea Astra, dupa ce negocierile pentru cumpararea restului actiunilor au esuat, pretul fiind considerat prea mare.

Pentru ca negocierile de preluarea a 100% din actiunile Astra nu au condus la rezultatul dorit, Uniqa a decis retragerea numelui sau din logo-ul Astra-Uniqa, grupul austriac mentinandu-si detinerea de 27% din Astra.

Uniqa a preluat, in schimb, un alt asigurator din Romania, Unita, care era in prima jumatate a acestui an pe pozitia a sasea pe piata romaneasca, cu o cota de piata de 6,12% si prime brute subscrise de 270,5 milioane lei (74 milioane euro), potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Pentru 2007, Astra Asigurari raportase pierderi de 69,9 milioane lei (21 milioane euro), ca urmare a introducerii unei noi metodologii de calcul actuarial al rezervelor, a cresterii daunalitatii pe segmentul auto, precum si a extinderii retelei teritoriale.