Arbitrul pensiilor private a respins in 13 noiembrie preluarea Omniasig Pensii de catre BCR Leasing, parte a grupului Banca Comerciala Romana (BCR), care controleaza al saptelea jucator pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II), potrivit CSSPP.
La sfarsitul lunii septembrie, grupul Banca Comerciala Romana (BCR), care controleaza al saptelea jucator pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II), a anuntat ca s-a inteles cu actionarii administratorului Omniasig Pensii pentru preluarea acestuia.

Valoarea Omniasig Pensii a fost estimata la circa 13-13,5 milioane euro, arata NewsIn.

"CSSPP a luat decizia respingerii cererii de aprobare a tranzactionarii actiunilor detinute de SC Omniasig Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat SA, TBIH Financial Services Group NV si SC Omniasig Vienna Insurance Group SA catre BCR Leasing IFN SA, pentru neindeplinirea prevederilor art. 62, alin. (3) din Legea 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare", potrivit biroului de presa al CSSPP.

Potrivit Legii mentionate, "calitatea actionarilor trebuie sa raspunda nevoii garantarii unei gestiuni prudente si sanatoase a fondului de pensii si sa permita realizarea unei supravegheri eficiente, in scopul protejarii intereselor participantilor si ale beneficiarilor".

Pana in acest moment nu s-au mai emis decizii referitoare la operatiuni de fuziuni si achizitii pe piata pensiilor private, potrivit Comisiei.

La 31 octombrie, Omniasig Pensii, care gestioneaza fondul Omniforte, avea active de 6,97 milioane lei si 57.411 participanti.

BCR Fond de Pensii, care gestioneaza fondul BCR, avea active de 19,11 milioane lei si 120.868 participanti.

In acest an, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Ponderea va creste anual cu cate o jumatate de punct procentual, pana la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, intr-un interval de opt ani.

Salariatii cu varsta de pana la 35 de ani intra automat in sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II), in timp ce pentru angajatii cu varsta cuprinsa intre 35 si 45 de ani, participarea la pilonul II este optionala.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri