Alpha Bank a obtinut din activitatile din Romania un profit brut de 47,8 milioane euro, in crestere cu 104,6% fata de acelasi interval din 2007, pe fondul avansului volumului de credite acordate cu 72%, pana la 4,03 miliarde euro, se arata in raportul bancii-mama.
In primele trei trimestre ale anului trecut, banca elena inregistrase un profit brut de 23,3 milioane euro din afacerile din Romania.

Volumul imprumuturilor acordate de Alpha Bank in Romania a crescut cu 72% in perioada octombrie 2007 - septembrie 2008, de la 2,34 la 4,03 miliarde euro, pe fondul majorarii creditelor de consum cu 103% in aceeasi perioada, pana la 568 milioane euro.

Totodata, imprumuturile ipotecare au crescut in perioada mentionata cu 99%, la 538 milioane euro, in timp ce creditele pentru companii detin, in continuare, cea mai mare pondere in portofoliul de credite al bancii, cu o crestere anuala la sfarsitul trimestrului al treilea din 2008 de 63%, pana la 2,92 miliarde euro, se mai arata in raportul bancii-mama.

In trimestrul al treilea, banca a acordat in Romania credite in valoare de 489 milioane de euro, "mentinandu-se astfel in topul primelor cinci banci pe piata creditelor pentru populatie", se mai arata in raport.

In acelasi timp, depozitele atrase de Alpha Bank de la clientii din Romania au crescut in perioada octombrie 2007 - septembrie 2008 cu 49%, de la 999 milioane euro pana la 1,485 miliarde euro.

Veniturile operationale din Romania ale Alpha Bank au crescut dupa primele noua luni din acest an cu 77,7% fata de aceeasi perioada din 2007, pana la 134,2 milioane euro, in timp ce cheltuielile operationale au avansat cu 54,3%, la 75,4 milioane euro.

Pierderile din deprecierea capitalului s-au triplat in primele noua luni din 2008, pana la 11 milioane euro, de la nivelul de 3,3 milioane euro din intervalul echivalent al anului trecut.

Pe partea de retail, subsidiara din Romania a Alpha Bank si-a majorat numarul creditelor acordate cu 54%, la 10.900 imprumuturi, in timp ce numarul depozitelor constituite a sporit cu 34%, pana la 337.000 de depozite.

Alpha Bank si-a crescut cota de piata din Romania pe segmentul de credite cu 1,6 puncte procentuale fata de septembrie 2007, pana la 7,6% dupa primele noua luni din 2008.

Banca a deschis in perioada mentionata 77 de noi unitati, ajungand la o retea de 173 de unitati, si vrea ca, pana la finalul acestui an, sa detina 200 de unitati. Numarul angajatilor Alpha Bank Romania era, la sfarsitul lunii septembrie, la 2.520 salariati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri