Obligatiunile emise de Rompetrol Rafinare pentru transformarea obligatiilor bugetare ale companiei existente la data de 30 septembrie 2003 vor fi tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, in termen de cinci zile de la data inregistrarii titlurilor la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Aceasta prevedere este continuta in regulamentul CNVM privind inregistrarea si admiterea la tranzactionare a obligatiunilor emise in temeiul Ordonantei de Urgenta a Guvernului 118/2003, transmite Mediafax. OUG 118/2003 a fost emisa de Guvern in octombrie 2003 si a stabilit stingerea datoriei istorice la buget a rafinariei Petromidia, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati, prin emiterea de obligatiuni cu maturitate de sapte ani. Potrivit Ordonantei, obligatiunile sunt nominative, dematerializate, transferabile, cu o valoare nominala de 25 euro, iar dobanda este egala cu rata EURIBOR pentru 12 luni, plus 1,5% pe an. Grupul Rompetrol a achitat, in luna septembrie a anului trecut, prima rata a dobanzii, in valoare de 918 miliarde de lei. Compania va plati anual aproximativ 25 milioane de dolari pana in anul 2010.