Acesta este doar unul dintre nenumaratele beneficii flexibile pe care RBS le ofera clientilor sai pentru a-i ajuta sa isi administreze finantele.

Prin acest serviciu, detinatorii cardului de credit Gold isi pot plati 24/7 facturile la gaze, energie electrica, telefonie fixa si mobila, apa, deseuri menajere, cablu TV sau Internet. Ulterior semnarii cererii si contractului de acceptare a instructiunilor transmise prin telefon, acestia trebuie sa contacteze echipa de relatii cu clientii a RBS Romania la 021 20 20 800, sa solicite plata facturilor de utilitati direct din contul lor de card de credit si sa ofere detaliile facturilor pentru ca plata sa poata fi efectuata.

Plata facturilor se va procesa in aceeasi zi, daca solicitarea a fost efectuata inainte de ora 10:00, sau in cursul zilei urmatoare, daca aceasta a fost transmisa bancii dupa ora 10:00. De asemenea, beneficiarii acestui serviciu vor dispune de o perioada de gratie de pana la 45 de zile pentru suma folosita din limita de credit, operatiunea fiind evidentiata in extrasul de cont ca tranzactie efectuata la comercianti.

Achitarea facturilor de utilitati prin telefon se alatura astfel celorlalte avantaje de care se bucura deja detinatorii unui card Gold RBS: posibilitatea de a plati in pana la 60 de rate valoarea tuturor cumparaturilor efectuate in tara sau in strainatate, reduceri de pana la 30% oferite de comerciantii parteneri RBS, asigurare contra accidentelor in timpul calatoriilor in strainatate, pentru care prima de asigurare este suportata de catre banca si altele.